După ce în ultimele zile a trecut prin schimbări majore, echipa de handbal UCM Caraș-Severin – fosta UCM Reșița – și-a aflat, ieri, adversarul din sferturile de finală ale Cupei Cupelor, Vardar Skopje. Antrenorul Gligore Czari consideră că șansele de calificare sunt egale, dar se teme de lipsa omogenității din propria tabără. „Este o tragere la sorți acceptabilă pentru noi, adversarii au poate acel avantaj pe care noi nu îl mai avem, de a fi o echipă omogenă de la începutul sezonului. Noi, după cum se știe, am avut multe schimbări în lot, dar sper să jucăm la capacitate maximă și să ieșim cu capul sus. Nu prea mai contează în handbalul modern că joci acasă sau în deplasare returul“, a declarat Czari. Antrenorul lui UCM a lansat și un apel la adresa noilor suporteri, pe care i-a chemat în număr cât mai mare la sală pentru a susține echipa locală.
Meciul tur dintre cele două formații se va disputa în Macedonia, pe 26-27 martie, manșa secundă fiind programată o săptămână mai târziu, în România.
UCM s-a calificat în această fază competițională după ce în sferturile de finală a eliminat-o pe Budyvelnik Brovary, din Ucraina, cu 33-16 și 27-31. Ambele manșe s-au disputat în țara noastră, conform unei înțelegeri dintre cele două cluburi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















