Transferat de la Dinamo la Udinese de numai câteva săptămâni, mijlocașul român a devenit într-un timp foarte scurt noua vedetă a echipei italiene. Presa internațională speculează deja pe marginea unui eventual transfer al fotbalistului la grupări ca Valencia, Internazionale, AC Milan și chiar FC Barcelona, dar conducerea lui „Udine” a ținut să pună punct acestor zvonuri. Președintele Gianpaolo Pozzo a declarat că nu vrea să renunțe la niciun jucător în viitorul apropiat, cu atât mai puțin la Torje, care a fost transferat de curând. „M-am săturat de aceste zvonuri lipsite de fundament pe care nu le pot controla și care creează multe probleme la echipă. Am mai spus-o și o repet, în ianuarie, așa cum ne e tradiția, nu vom efectua nicio mutare. Singura posibilitate este acceptarea unor eventuale tratative în vederea perioadei de transferuri din vară”, a declarat Pozzo.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















