Pe langa meciurile din grupa E a Ligii Campionilor, in care evolueaza reprezentanta tarii noastre, Steaua Bucuresti, in aceasta seara vor mai avea loc si alte partide interesante, in cadrul grupelor F, G si H ale acestei competitii. Derby-ul zilei se va da pe Stadio da Luz, unde Benfica Lisabona isi joaca ultima sansa de a ramane la masa bogatilor, impotriva formatiei Celtic Glasgow. Cele doua grupari fac parte din grupa F, in care lider este Manchester United, cu noua puncte, iar codasa este FK Copenhaga, cu un singur punct. Celtic a acumulat deja sase puncte, in timp ce Benfica a fost o deziluzie in aceasta editie a Ligii Campionilor, acumuland doar un punct. Astfel, o infrangere pe teren propriu a portughezilor ar insemna eliminarea acestora din competitie, singura sansa fiind ocuparea locului al treilea, care permite participarea in Cupa UEFA. Cu toate acestea, lusitanii sunt optimisti in privinta meciului din aceasta seara si spera ca vor reusi sa relanseze lupta pentru locul al doilea, ultimul care permite o calificare in optimile Ligii Campionilor.
In cea de-a treia etapa a competitiei, Benfica a suferit un soc pe Celtic Park, in fata scotienilor, care le-au administrat o corectie, invingand cu 3-0. Golurile britanicilor au fost inscrise in partea a doua a meciului, printr-o -dubla- a lui Kenny Miller si reusita lui Stephen Pearson.
In celalalt meci al grupei F, liderul Manchester va avea o misiune usoara pe terenul danezilor de la FK Copenhaga, iar in cazul unei victorii ar putea obtine calificarea in optimi si din punct de vedere matematic.
Grupa E 1. Olympique Lyon 9 pct
2. Real Madrid 6 pct
3. Steaua 3 pct
4. Dinamo Kiev 0 pct
Real Madrid – Steaua
Olympique Lyon – Dinamo Kiev
Grupa F 1. Manchester 9 pct
2. Celtic Glasgow 6 pct
3. Benfica Lisabona 1 pct
4. FK Copenhaga 1 pct
Benfica – Celtic
FK Copenhaga – Manchester
Grupa G 1. ŢSKA Moscova 7 pct
2. Arsenal 6 pct
3. FC Porto 4 pct
4. Hamburg SV 0 pct
Arsenal – ŢSKA Moscova
Hamburg SV – FC Porto
Grupa H 1. AC Milan 7 pct
2. Lille 5 pct
3. Anderlecht 2 pct
4. AEK Atena 1 pct
AEK Atena – Lille
AC Milan – Anderlecht
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















