Egalul înregistrat de România în fața Japoniei, în etapa a treia a CM de handbal feminin din Brazilia, l-a pus pe gânduri pe selecționerul Radu Voina. Antrenorul s-a declarat dezamăgit de prestația jucătoarelor în care avea cea mai mare încredere, dar a acuzat și absențele Oanei Manea și Adinei Fiera, ambele accidentate. „Am obținut o remiză neașteptată, iar după aspectul jocului, nu cred că am fi meritat mai mult, deși au fost și momente bune, față de primele două jocuri. Totuși, am avut 17 greșeli, mingi pierdute și greșeli din partea unor jucătoare consacrate, la care nu mă așteptam. Acest rezultat nu ne pică bine, sigur că este demoralizator, iar aici departe, nu prea are cine să ne încurajeze”, a declarat Voina.
Următoarea partidă a României la CM este programată astăzi, de la 23:45, cu gazda Brazilia, care marți a trecut de reprezentativa Franței cu 26-22.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















