Proiect ambițios după ultimele evenimente din lumea sportului
Ultimii ani au fost măcinați de problemele create de sportivii care au folosit substanțe interzise, dar fenomenul a luat amploare mai ales în ultimele luni, când cazurile s-au înmulțit. Totul a culminat cu retragerea celor șapte titluri ale lui Lance Armstrong după finalizarea unei anchete care a durat doi ani. Decizia a fost luată de Agenția Americană Antidoping, eveniment care le-a dat de gândit conducătorilor Agenției Mondiale Antidoping (WADA). Aceștia își doresc ca forul pe care îl conduc să aibă un cuvând mai greu de spus decât până acum, dar și să îi fie dată libertatea de a aplica sancțiuni mai severe. Actualul regulament nu presupune pedepse decât pentru cazurile care prezintă „circumstanțe agravante”, fapt care trimite multe cazuri spre rezolvare la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care are puterea de a îi achita pe învinuiți. Președintele WADA, John Fahey, este de părere că proiectul de Cod mondial antidoping pentru 2015 nu poate decât să îi bucure pe cei care apreciază valorile fundamentale ale sportului, deci aceiași oameni care au solicitat, de-a lungul timpului, sancțiuni mai severe pentru sportivii depistați pozitiv. „Consider că există o dorință reală în lumea sportului ca sancțiunile să fie mai dure. Cred că propunerile din acest proiect sunt pe măsură. Cu siguranță îi mulțumesc pe cei care doreau extinderea sancțiunilor actuale la patru ani”, a comentat conducătorul Agenției Mondiale Antidoping.
De asemenea, John Fahey își dorește ca WADA să aibă dreptul să se implice direct în cazurile de dopaj, și nu să trimită problemele către federațiile naționale sau cluburile de care aparțin sportivii respectivi.
În acest sens, oficialul a dat exemplul negativ al Federației Kenyene de Atletism și al Comitetului Olimpic Kenyan, care nu au făcut nimic pentru a rezolva cazul mai multor sportivi suspecți că ar fi utilizat substanțe interzise. „Atunci când o organizație sportivă sau o agenție antidoping are informații și nu face nimic, și am avut multe exemple în trecut, WADA poate să se implice, având capacitatea de a investiga”, a mai explicat John Fahey, ale cărui propuneri trebuie să fie aprobate în maxim un an pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















