
Rusia și-a ales al treilea președinte de la destrămarea URSS, în 1991, și, nicio surpriză, numele acestuia este Dmitri Medvedev. El a câștigat cu circa 70% din voturi, la mare distanță de comunistul Ghenadi Ziuganov, care a luat 18%, și de ultra-naționalistul Jirinovski, care a luat puțin peste 10%. Acest scrutin a fost văzut și ca un plebiscit asupra politicilor actualului președinte, Vladimir Putin, care este protectorul lui Medvedev și care probabil va păstra foarte multă putere din viitoarea postură de prim-ministru. Putin e cel mai popular personaj din țară, cu cote de 80%, dar este cunoscut de asemenea ca folosind metode nedemocratice, autoritare. Aceste metode au fost folosite și la alegeri, observatorii străini prezenți la urne denunțând faptul că alegerile nu au fost unele corecte. În multe regiuni au fost denunțate fraude grave, iar în altele există mari suspiciuni, înregistrându-se neverosimile prezențe la vot de peste 90%. De asemenea, opoziția în frunte cu Partidul Comunist a considerat alegerile ca fiind "o farsă'', iar liderul său, Ziuganov, a declarat că va ataca rezultatul alegerilor în instanță. Aceleași nereguli fuseseră constatate și la alegerile parlamentare din decembrie, ceea ce arată că actuala conducere din Rusia, în frunte cu Putin și cu Medvedev, deși are oricum popularitate, nu se dă în lături de la nimic pentru a păstra întreaga putere.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















