
Una dintre cele mai importante organizații non-guvernamentale din lume, Human Rights Watch, l-a acuzat pe președintele din Zimbabwe, Robert Mugabe, că folosește hrana ca și șantaj, pentru a determina oamenii să-l voteze. Zimbabwe, odinioară o țară prosperă, depinde acum în mare măsură de ajutoarele alimentare internaționale pe care guvernul le distribuie în principal celor care știe că sunt suporterii președintelui Mugabe și îi privează de ele pe adepții liderului opoziției, Morgan Tsvangirai. Această metodă se pare că a fost folosită frecvent de Mugabe și el o mai folosește chiar în aceste momente, deoarece e implicat în turul doi al alegerilor prezidențiale alături de Tsvangirai, după ce se pare că a fraudat masiv și în primul tur. Mugabe a participat zilele acestea la o conferință a ONU tocmai pe tema creșterii prețurilor la alimente, creștere care afectează grav mai ales Zimbabwe, unde inflația e de 160.000 %.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















