Home Țara lui Mihuleac Popi care își dau poalele sutanei peste cap

Popi care își dau poalele sutanei peste cap

DISTRIBUIŢI

A început campionatul național futbolistic, cu toată zestrea lui de dezagreabil. Pe cei care posedă încă nervi să urmărească partidele și mai ales încăierările televizate de dinainte și de după, cu Dragomir, Iancu, Becali brothers, Copos, Ivanovici și restul găștii lor, îi felicit călduros. Eu nu mai am nervi să-i prăpădesc pe futbolul românesc și, ca urmare, n-o să-i mai dau atenție. Mi-am promis asta pentru că, paradoxal, futbolul românesc nu are nimic de-a face cu sportul, fiind în schimb bine legat de alte activități, precum evaziunea fiscală, de exemplu.
Toate instituțiile participă la borșul futbolistic românesc, în care învârte din când în când polonicul până și biserica. Pentru că veni vorba, o să pomenesc de-un preot special din județul Galați. Special, fiindcă el nu se roagă pentru bagatele ca mântuirea sufletească sau smerenia creștinească, chestii de mult depășite, ci pentru succesele echipei de futbol din Vaslui. Bătând cu osârdie mătănii și aprinzând lumânări în prostie, sfinția sa face demersuri pentru ca ambițioasa echipă a lui Porumboiu să aibă un parcurs național și altul european cât mai luminoase.
Viziunea acestui ins echipat în sutană, care joacă în echipa națională de creștinism ortodox românesc, este clară: undeva, în ceruri, Dumnezeu și ceata lui de sfinți, plictisindu-se îngrozitor, și-au tras abonament la firma „RDS“, pentru a nu pierde niciun meci din campionatul românesc, difuzat pe posturile „GSP“, „Antena 1“ și „DIGI“. Astfel, sfârșitul de săptămână găsește staful divin cu ochii pironiți pe micul ecran, bând bere, spărgând semințe, ronțăind chipsuri și strivind câte o înjurătură între dinți, când futboliștii ratează ocazii clare de gol sau când arbitrul fluieră anapoda. Iar rugăciunile zărghitului popă nu fac decât să îndrepte simpatia organismelor divine spre futboliștii vasluieni, chiar dacă unii dintre ei țin de alte religii decât a noastră.
Purtătorii dubioși de sutană ca popicul microbist evocat azi par să aibă la dispoziție un capital nelimitat de rugăciuni, în care bagă mâna în mod nesăbuit, pentru a le împrăștia aiurea în văzduh. Indiscutabil, ceea ce merită ei e să le dai sutana peste cap și să le tragi câteva memorabile vergi peste curul gol.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.