În blana primitoare a Barcelonei, țiganii români sar cu sprinteneala unor purici bine hrăniți și antrenați. Ei pot fi remarcați în tren – unde își storc acordeonul de cântece vechi și apoi înjură publicul dacă nu primesc banii sperați -, în locurile de mare agitațiune turistică – unde pândesc prada întrezărită în buzunarele turiștilor -, în găurile de metrou – unde, în chip miraculos, stau cu mâna întinsă, deși țin trei copii în brațe.
Oamenii îi evită, sucind privirea de la ei. Se țin, profilactic, la distanță. Se țin prudenți.
Am întâlnit multe faze jenante cu țigani români în străinătate, dar la cea mai scårboasă am fost martor într-un vagon al metroului care străbate, ca o cârtiță electrică de mare viteză, dedesubturile Barcelonei. Pe o banchetă întreagă, cuprinzând cinci locuri, la ora cea mai înghesuită a traficului, o țigancă tânără își schimba fetița, care se scăpase de ceva timp pe ea, fără să se sinchisească vreun pic de publicul călător. Tabloul cuprindea de fapt trei generații, deoarece, în afară de mamă și de fiică, era prezentă și bunica, supervizoare a bunei desfășurări a operațiunii. Bunica – beneficiind de o experiență de viață mult mai vastă – dădea niște sfaturi într-o românească răcnită, înclinată spre țigănește:
-Haoleu, fhă heuropeanco, nu-i pune chiloții, s-hă moară mama!
-Hapăi de ce shă nu-i pun chiloții, fhă proasto, nu vezi că s-ho pișăt tătă phă ea ?
-Iaca, numa’ așha, nu-i pune chiloții, ca s-hăi vadă fraierii hăștia lindicu’!
Înțelege oricine că fraierii erau ceilalți călători din metrou, care încercau să ingnore, pe cât puteau, scena, cu un dezinteres care le activa țigăncilor toate rezervele de hambiție.
Sunt sigur că dacă ar citi textul ăsta vreun regizor gen Kusturica sau Mihăileanu ar lua iute notițe și ar include încă o fază de succes în filmele lor. Deoarece, înglobate în filme, scene precum cea de mai sus smulg ropote de admirație de la aceiași inși care în metrou întorc cu dezgust ochii.
Iar mie, nu știu dacă mai are rost să menționez, mi-a fost încă o dată rușine că sunt român. De parcă asta ar interesa pe cineva.
