Romania incearca sa atraga un numar mai mare de turisti britanici prin promovarea tururilor culturale si a Deltei Dunarii, a declarat, luni, Carmen Moraru, director al Directiei de Promovare din Agentia Nationala de Turism (ANT), prezenta la World Travel Market.
-Tour-operatorii britanici sunt foarte interesati de Transilvania, de manastiri, Maramures, Delta si turismul rural, iar ca o noutate promovam la Londra Festivalul <George Enescu>, excursii cu trenuri de epoca, vinurile romanesti si chiar sejururi in zona unde a fost filmat Cold Mountain-, a adaugat Moraru.
Excursiile in Romania s-au impus pe piata britanica in special pe segmentul de turisti cu venituri peste medie si cu un nivel ridicat de cunostinte.
In cazul sejururilor culturale, preturile pornesc de la 700-800 de lire sterline pentru sapte-opt zile si ajung la 1.000-1.100 de lire la circuitele de peste 10 zile, care includ obiective turistice din Bucuresti, Transilvania, Maramures si Bucovina. -Turistul britanic nu este foarte atras de Dracula, ci este interesat mai mult de descoperirea unor traditii necunoscute, de manastiri si cetati-, a mai spus Moraru.
Autoritatile romane mizeaza in acest an pe o crestere de cel putin 5% a numarului de vizitatori din Marea Britanie, dupa ce in 2003 numarul acestora s-a majorat cu 15%, ajungand la aproape 70.000 de persoane.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















