Acasă Turism UE va ataca in justitie Grecia in legatura cu subventionarea Olympic Airways

UE va ataca in justitie Grecia in legatura cu subventionarea Olympic Airways

DISTRIBUIȚI

Comisia Europeana va actiona in justitie guvernul elen pentru ca a acordat companiei aeriene de stat Olympic Airways un ajutor guvernamental de 194 milioane de euro (213 milioane de dolari), considerat ilegal de Bruxelles, a anuntat, marti, un oficial al Uniunii Europene.


In luna februarie, Comisia Europeana a avertizat autoritatile de la Atena ca trebuie sa oblige Olympic Airways sa restituie subventia, dar Grecia a contestat calculele Comisiei si a refuzat sa recupereze fondurile. La acea data, guvernul elen a precizat ca va solicita doar 41 milioane de euro companiei, intrucat Comisia Europeana a exagerat nivelul subventiei ilegale.

-Am terminat discutiile. Daca Grecia doreste sa conteste decizia, poate veni in instanta-, a declarat sursa citata. Hotararea va fi adoptata in mod oficial miercuri.

Cu toate acestea, vor fi necesare multe luni pana cand cauza va fi audiata de Curtea Europeana de Justitie din Luxemburg, si probabil acest lucru nu se va intampla mai devreme de 2004, a adaugat oficialul.

Drept urmare, cauza nu va fi audiata in perioada de sase luni in care Grecia s-a aflat la presedintia Uniunii Europene, perioada care se incheie in luna iunie. Insa va umbri cu certitudine planurile de privatizare a operatorului aerian, care a fost desemnat drept compania aeriana oficiala pentru Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena.

Autoritatile de la Bruxelles au constatat, in luna decembrie, ca Olympic va trebui sa restituie subventia deoarece a incalcat regulile stricte ale Uniunii care interzic majoritatea formelor de subventionare a companiilor aeriene. Comisia Europeana are dreptul de a aduce un stat membru in fata Curtii Europene de Justitie daca acesta refuza sa respecte decizia privind subventiile de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.