Acasă Turism Vacanța de Paște – tradiție sau experiență exotică?

Vacanța de Paște – tradiție sau experiență exotică?

DISTRIBUIȚI

Pentru cei care vor să profite din plin de mini-vacanța de Paște, agențiile de turism au pregătit deja un număr impresionant de oferte, care mai de care mai tentante. În țară, în afara binecunoscutelor stațiuni de pe Valea Prahovei, care și de această dată vor fi arhipline, agenții de turism „scot din månecă“ o nouă destinație – Maramureșul, cea mai nimerită idee de petrecere a Sfintelor Sărbători. Hotelierii din Ocna Sugatag, Rona de Jos, sau Botiza sunt pregătiți să-i întâmpine pe turiști așa cum se cuvine. Cu o masă tradițională de Paște își așteaptă oaspeții și cei de la Sighetu Marmației. În condiții de trei stele cu demipensiune pentru trei nopți clienții vor plăti aici în jur de 1.000 lei de persoană, în care sunt incluse masa festivă de Paște, un program artistic special în fiecare seară, organizarea unui foc de tabără unde se vor servi mici, cårnați, coaste de porc la grătar și vin fiert, o plimbare cu căruța la Muzeul Satului Maramureșan. Pentru cei mai puțin tradiționaliști, destinațiile externe sunt extrem de numeroase – Sardinia, Paris, Budapesta, Bruxelles, Praga, Sicilia, Rusia, Viena, Tenerife,  Gran Canaria, Valencia, Tunisia, Egipt, Istanbul, Dubai, Portugalia, Cipru, Grecia sau Bulgaria. Sunt avantajați, în cazul unei călătorii în străinătate, tradiționaliștii care aleg drept destinație Israelul. Aceștia vor avea ocazia să viziteze Mănăstirea Stela Maris, Templul Cultului Bahai, cu grădinile suspendate, biserica unde s-a făcut prima minune din Galileea – transformarea apei în vin – biserica ortodoxă Sf. Gavril, cu Izvorul Mariei, sau biserica catolică Buna Vestire – cea mai mare construcție de cult din Orientul Apropiat, să vadă vestitul loc unde Iisus a predicat, casa Sf. Petru, Tabgha, unde Iisus a săvârșit minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, Muntele Fericirilor, biserica Yardenit  – locul amenajat al botezului lui Iisus, biserica ortodoxă ridicată pe locul unde s-a petrecut „Schimbarea la față“, vechiul centru al Esenienilor, biserica românească cu hramul „Tuturor Sfinților“, cripta comemorativă pe locul unde s-a născut Iisus, Grota Laptelui, Muntele Măslinilor – care oferă o panoramă extraordinară a Ierusalimului și a Sfintei Cetăți, Muntele Sionului, Mormântul Marelui Rege David, Zidul Plângerii. Costurile ajung la 790 de euro plus 350 de lei de persoană, tariful fiind valabil pentru un grup de 35 de persoane. Sunt incluse transportul  cu avionul, șapte nopți de cazare cu demipensiune, intrări la obiectivele precizate în program. Nu sunt incluse taxele de aeroport de 145 euro și bacșișurile, obligatorii în Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.