DIVERSE DRAME TRISTE SI FELINAR ROSU

Avem o viaţă politică palpitantă. Nici nu ştii ce să comentezi mai întîi.

De pildă, minunatul proiect de lege -a chiriilor-, Legea Adrănel (Marin Adrănel Cotescu, director general al Direcţiei de Dezvoltare în Construcţii din M.T., cel care a elaborat proiectul). Ce frumoasă este legea preconizată! Ce unitate indisolubilă, de monolit, creează ea între proprietar şi chiriaş! Eu cred că ar trebui să-i lărgim cadrul şi să fie aplicată şi în alte domenii. De pildă, alianţelor politice. Orice alianţă politică să se încheie pe minimum 5 ani. Numai în cazul în care componenţii ei sunt foarte bine mobilaţi, ei, numai în acest caz alianţa să aibă voie să dureze doar un an, o lună sau o săptămînă, după caz.

Sau: barajul anti-Pufuleţ. Pufuleţ, spune presa, este graţioasa poreclă pe care o deţine atît de simpatica doamnă Adriana Săftoiu de la Preşedinţie. Imaginaţi-vă scena. Cu paşii ei mlădioşi, Pufuleţ se apropie de uşa dincolo de care sunt demnitarii cabinetului Tăriceanu. Voioasă, cu rangul de ministru în suflet, consiliera prezidenţială întinde mîna spre clanţă. Deodată, o mînă păroasă de gealat necruţător se întinde şi-i blochează accesul. -Eu hotărăsc cine participă şi cine nu! se aude vocea tăioasă a premierului. Ce-o fi fost în inimioara doamnei Pufuleţ în aceste secunde crude? Dar în inimioara preşedintelui, rămas singur-singurel în faţa haitei de miniştri liberali dezlănţuiţi? E o dramă tristă.

Tot o dramă tristă e pentru membrii Partidului Prezidenţial faptul că alegerile europene nu vor mai, ah, nu vor mai fi pe 13 mai. Le spui că nu era nicio urgenţă, că oricum avem acolo europarlamentari, nu stau scaunele goale, că oricum vor rămîne cam aceiaşi, că avem timp prin lege pînă la 31 decembrie, că e de preferat să le pregătim mai temeinic, că sunt nişte priorităţi dure înainte – degeaba, ei plîng şi plîng. Ar mai fi un căpeţel de speranţă, în această beznă a amarului: poate i se va face milă Curţii Constituţionale la auzul lacrimilor grele care pică pe parchet cu zgomot surd: boc… boc… boc…

Cine ştie? Curtea Constituţională e acum Mama Omida a politicii româneşti. Dezleagă farmece, redă puteri, aduce noroace, scoate draci. Curtea Constituţională e Super-Parlamentul, Super-Guvernul şi Super-Preşedinţia României. E dirigintele care-i desparte pe zvăpăiaţii zurbagii care-şi cărăbănesc pumni în cap şi şuturi în zonă. Cetăţeanul Costică din Balta Albă chiar se poate întreba: de ce dracu* ţinem cîteva zeci de miniştri, cîteva sute bune de parlamentari, altă puzderie de oameni la preşedinţie, cînd toate trebile le poate rezolva duzina de supermeni de la C.C. ?

Şi… Să mă ierte cititorul că revin, dar mi-a rămas mintea la discuţia dintr-o emisiune de la TVR la care am participat alaltăieri, despre legalizarea prostituţiei. Felinarul roşu de la capătul tunelului. (Vorba vine -legalizarea-. De fapt, prostituţia se comportă la noi de parc-ar fi de mult legalizată, ţara e o vastă Casă de Toleranţă). Încă sunt siderat de indiferenţa factorilor de decizie ministerială faţă de dimensiunea filosofic-morală a problemei. De parcă singurele dificultăţi care trebuie rezolvate sunt cele tehnico-financiare: unde anume vom amplasa bordelurile, cum vom colecta taxele, cum vom exercita controlul medical etc. Întrebi: – V-aţi trimite băiatul adolescent la o curvă? Niciun răspuns. Întrebi: – V-aţi lăsa fiica să se angajeze la bordel? Se schimbă subiectul. Întrebi: – E admisibil ca Statul să fie Proxenetul cel Mare, patronul peştilor, de la care încasează hulpav biruri? Se fac că nu înţeleg. Întrebi: – Face bine organismului – şi organismului social – această masturbare în carne vie, cu înjosirea femeii? Silenţiu lugubru. Întrebi: – Fără prostituţie, era cumva frustrată, neîmplinită viaţa sexuală în anii *70, *80 (ai comunismului), e vreun psihiatru, e vreun sexolog care să spună aşa ceva? Tăcere. Întrebi: – Poate un stat să gireze ideea că fiinţa omenească e un obiect care se închiriază cu ora pentru servicii sexuale? Nu e asta o degradare instituţionalizată a condiţiei umane? Pauză.