ERA POALELOR IN CAP

Pentru uzul discuţiei, am să fiu preţ de cîteva rînduri tipografice avocatul diavolului şi am să spun:

În fond, ce e aşa de rău că preşedintele şi premierul se ceartă ca la uşa cortului? Dintr-un punct de vedere înalt dialectic, opinia publică n-ar putea avea decît de cîştigat din asta. E bine că cele două instituţii de la vîrf se monitorizează constant şi necruţător. Din pînda şi atacurile reciproce, ies la iveală lucruri care trebuie ştiute şi îndreptate. Există în Europa ţări în care preşedintele a aparţinut unui partid, iar prim-ministrul, celui adversar – aşa numita -coabitare-. Fireşte că nu se menajau şi nu se giugiuleau. Am fi fost îngreţoşaţi să tot auzim cum preşedintele laudă guvernul, iar şeful guvernului aduce cu polonicul omagii primului om din stat.

Foarte frumos. Preşedintele să stea cu microscopul pe Palatul Victoria, premierul să nu scape din ochi Cotrocenii. Visez la ziua cînd cele două instituţii vor polemiza acut pe teme precum: cu cît trebuie mărite salariile bugetarilor de rînd, cu 50 la sută sau cu 75 la sută? cu cît trebuie mărite pensiile de mizerie, cu sută la sută sau cu 150 la sută? ce e de făcut urgent ca să scoatem profesorii din sărăcie şi şcoala, în ansamblu, din marasmul moral şi intelectual în care e înfundată? cum să facem ca mîine, nu peste 20 de ani, să fie în spitale curăţenie, feşe, seringi, medicamente, paturi, mîncare şi, dacă se poate, şi doctori şi, mai ales, grijă faţă de omul bolnav? cum ajutăm să scadă preţul în lei al cărţii şi să-i crească preţul în suflete? cum punem frînă escaladei infracţionismului? ce măsuri drastice luăm ca să ducem spre zero, la nivelul lui 1989, traficul şi consumul de droguri? cum punem pe roate mecanismele de captare a banilor europeni? ş.a., ş.a.

Dar nu se întîmplă aşa. Din păcate, cele două instituţii din capul României oferă un model jalnic. Să nu uităm în ce fel de ţară trăim: elevii fumează în şcoală, beau şi, din cînd în cînd, la plictiseală, îşi bat profesorii. Aceştia contraatacă şi dau şi ei scatoalce, ici şi colo. Granguri de prin armată îşi cumpără, de la statul reprezentat de cei doi, apartamente de lux în buricul Capitalei la preţul unei garsoniere coşcovite din căminele de nefamilişti, şi dosarele se îngroapă. Bolnavii sunt aruncaţi din salvare pe trotuar sau, în cazuri omenoase, plimbaţi de la spital la spital, care-i refuză. Chiar dacă nu-i refuză, nu le pune nimeni măcar o compresă dacă nu ies cu plicul. De flotă nu mai ştim nimic. Un ministru, chiar cel al Legii, sfidează cu sictir regulamentul Senatului. De impozitele de mii de miliarde neplătite de mari datornici nu se mai aude nici pîs. Cutare e prins cu kile multe de droguri în casă şi e bine mersi. La televizor au succes emisiuni în care detectivii îi urmăresc pe cei care-şi înşeală partenerul/a şi apoi se filmează cu voluptate scena culminantă, în care cei doi, de parc-ar fi preşedinte şi premier, se păruiesc şi-şi aruncă biiip-uri peste biiip-uri; ideea e că spălarea rufelor murdare în familie e demodată, e comunistă; trăim era poalelor în cap. Şeful statului spune de o acţiune de prin trei judeţe că e -ilegală-, dar niciun procuror nu se deranjează să cheme împricinaţii la spovedanie, niciun ştab nu pică, aşa că românaşul care mai crede în preşedinte trage concluzia că ce e ilegal e permis, ba chiar recomandabil. Cum să n-o tragă, cînd preşedintele însuşi înşfacă o casă la care n-are dreptul, dă din colţ în colţ cînd e întrebat şi apoi, cu ajutorul cui trebuie, se face că plouă şi lucrurile rămîn ca-n tren. El îl acuză pe premier că poartă papion (!?) şi că minte (în direct, la oră de vîrf şi pe televiziunea cu cea mai mare audienţă), premierul i-o-ntoarce cu aceleaşi cuvinte – suntem în plin Zăbrăuţi – , asta place galeriilor din zona pegrei, care vor caft şi dat la gioale, dar nu se lasă cu niciun proces de calomnie şi totul adastă în ceaţă şi noroi compact.

România e într-o zodie a degradării morale, unde locvacitatea de mahala trece drept aplomb, unde venalitatea şmecheră e campioană, unde curvăsăria la propriu şi la figurat performează voios.