
Președintele afgan Hamid Karzai a confirmat ieri, la Oslo, că intenționează să renunțe la putere, anul viitor, la expirarea mandatului. "Problema rămânerii mele președinte după 2014 nici nu intră în discuție", a declarat Karzai. El răspundea astfel unei întrebări din partea presei, care l-a întrebat despre intenția ce i-a fost atribuită, uneori, de a candida pentru un nou mandat. "Nu doresc al treilea mandat, iar Constituția nu îl autorizează. Vor avea loc alegeri și va veni un nou președinte", a declarat el, într-o conferință de presă. Instalat la putere în 2002, Karzai a fost ales, în 2004, iar ulterior a fost reales, în 2009, în urma unui scrutin afectat de acuzații de fraudă. Președintele afgan a mai declarat, anterior, că nu se va crampona de putere după 2014, și anume în cursul unei întâlniri cu președintele american Barack Obama, luna trecută, dar fără să îndepărteze definitiv speculații pe această temă. Tot atunci, aproape toate trupele coaliție internaționale vor fi retrase de pe teritoriul Afganistanului.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















