Home Economic-Financiar Februarie, luna cu scumpiri minore

Februarie, luna cu scumpiri minore

DISTRIBUIŢI

Inflaţia rămane deocamdată sub control, iar banca centrală nu are semnale de îngrijorare semnificative. Preţurile de consum au fost aproape neschimbate în luna februarie, cu o uşoară creştere în cazul serviciilor, astfel că rata anualizată a inflaţiei s-a încetinit la 3,81%, faţă de 4,01% la finele lunii ianuarie, atingand astfel cel mai redus nivel după 1990, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Minimul anterior fusese consemnat chiar în luna ianuarie 2007.

Rata inflaţiei a fost de 0,04% în februarie comparativ cu luna anterioară şi de 3,81% faţă de februarie 2006, după o creştere lunară de 0,2% în ianuarie.

Avansul preţurilor se încadrează astfel în obiectivul Băncii Naţionale a Romaniei pentru acest an. Banca centrală ţinteşte o inflaţie la sfarşit de an (decembrie 2007 faţă de decembrie 2006) de 4%, cu un interval de variaţie de un punct procentual în plus sau în minus.

Creşterea preţurilor faţă de luna decembrie 2006 a ajuns la 0,24%, se arată într-un comunicat al INS.

Creşterea medie a preţurilor în ultimele 12 luni (martie 2006 – februarie 2007) faţă de precedentele 12 luni (martie 2005 – februarie 2006), atat cea determinată pe baza indicelui preţurilor de consum, cat şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), este de 5,8% pe total, se spune în comunicat.

Mărfurile alimentare şi cele nealimentare au fost cele care în februarie au tras către zero balanţa scumpirilor, fiecare marcand ieftinire de cate 0,03%, în timp ce serviciile au fost factorul perturbator, ele scumpindu-se cu aproximativ 0,38%.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.