-Solicitantul va trebui sa depuna doar o cerere de inregistrare si o declaratie pe propria raspundere- – Ministrul finantelor publice, Mihai Tanasescu.
Aglomeratie mare pe ordinea de zi a sedintei executivului de astazi. Un proiect de lege menit sa simplifice procedura de inregistrare a firmelor, prima lectura a proiectului de buget pentru anul 2005 si un proiect de hotarare care va reglementa procedurile de recorelare, anul viitor, a pensiilor sunt numai cateva dintre -temele- de discutie de astazi ale executivului. Timpul efectiv in care va putea fi infiintata o intreprindere mica sau mijlocie (IMM) va fi mult mai redus decat este in prezent. Potrivit actului normativ, ce va fi dezbatut astazi, solicitantul va fi scutit de nenumaratele hartoage pentru care trebuie sa-si piarda timpul. -Dosarul- este cu atat mai subtire, cu cat va trebui sa contina doar doua hartii: cererea de inregistrare si declaratia pe propria raspundere. Inregistrarea propriu-zisa a firmei va trebui sa dureze, in aceste conditii, numai 72 de ore, fata de cateva saptamani sau chiar mai mult, cum se intampla in momentul de fata.
-Potrivit proiectului, bugetul pentru IMM in 2005 va fi de 0,2% din PIB, fiind prevazute programe noi, ce vor veni in completarea celor existente-, a mai precizat, ieri, ministrul Tanasescu. In sedinta de guvern va fi propus spre lectura si proiectul de buget pe anul 2005. -Acesta prevede o crestere economica de 5,1-5,2%, o inflatie de 6% – cu trei puncte procentuale mai mica fata de cea prognozata pentru sfarsitul acestui an – si o politica de apreciere a monedei nationale. Cresterea economica prognozata este prudenta, dar daca anul agricol va fi la fel de bun, cresterea poate fi mai mare-, a subliniat ministrul.
Deficitul bugetar va fi finantat, in 2005, in proportii egale, din surse interne si externe, existand totodata o tendinta crescatoare a cheltuielilor pentru protectia sociala, mediu si pensii. Pe agenda guvernului exista si un proiect de hotarare ce vizeaza recorelarea pensiilor. -Din cele sase milioane de pensionari, vor beneficia de aceasta recorelare 4,5 milioane. Prin acest act normativ vor fi stabilite toate criteriile pe baza carora se vor face aceste recalculari-, a mai amintit Tanasescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















