Home În Lume Regele Juan Carlos al Spaniei va fi operat de hernie de disc...

Regele Juan Carlos al Spaniei va fi operat de hernie de disc pe 3 martie

DISTRIBUIŢI

Regele Juan Carlos al Spaniei va suporta o nouă intervenție chirurgicală pe 3 martie, cea de-a șaptea în ultimii doi ani și jumătate, de această dată pentru a trata o hernie de disc, a anunțat joi casa regală spaniolă. Cu ocazia recentelor sale apariții publice, regele Juan Carlos, în vârstă de 74 de ani, se deplasa cu ajutorul unor cârje. Medicii au diagnosticat o "agravare" a unei "hernii de disc mai vechi" cu ocazia unor analize de rutină, efectuate pe 9 februarie și pe 15 februarie. "Medicii au decis că tratamentul cel mai potrivit pentru hernia de disc din zona lombară și stenoza canalului de care suferă regele este intervenția chirurgicală", a explicat casa regală într-un comunicat. Operația va avea loc pe 3 martie, în clinica La Milagrosa din Madrid. Monarhul spaniol va fi obligat astfel să își amâne vizita oficială în Maroc care era prevăzută în perioada 3-5 martie. "Majestatea sa l-a informat pe regele Mohammed al VI-lea în legătură cu motivele acestei amânări și amândoi și-au reafirmat voința ca această vizită să fie reprogramată cât mai curând posibil", a precizat Ministerul spaniol al Afacerilor Externe.

Dan Marin

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.