Industria de morărit și panificație beneficiază, în 2010, de 90 de milioane de euro din fonduri europene printr-o schemă de ajutor de stat, a declarat, ieri, vicepreședintele Patronatului din Industria de Morărit și Panificație – Rompan, Virgil Pavel. „Industria de panificația are la dispoziție din fonduri europene 200 de milioane de euro, începând din acest an și până în 2013. Banii pot fi accesați în tranșe, iar în 2010 este disponibilă aproape jumătate din sumă, respectiv 90 milioane euro“, a spus Pavel.
Depunerea proiectelor se va face într-o singură sesiune de depunere, în luna iulie, dar în cazul în care fondurile disponibile nu se consumă va mai fi organizată o sesiune în luna noiembrie. Acesta a precizat că în 2008 sectorul de panificație a beneficiat de fonduri europene printr-o schemă de ajutor de stat inclusă în măsura 123 „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere“ din PNDR, destinată IMM-urilor din sector, dar în 2009 acesta nu a mai fost activ.
„Patiserii și brutarii nu au putut accesa anul trecut fonduri europene din cauza unor probleme de legislație europeană, dar în urma demersurilor făcute la Bruxelles am reușit să obținem, din 2010 și până în 2013, fonduri nerambursabile de 200 de milioane de euro“, a subliniat Pavel.
Potrivit reprezentantului Rompan, în acest an vor fi eligibile și firmele mari din industrie, nu numai IMM-urile, chiar dacă nu vor obține pe un proiect procente similare cu cele alocate IMM-urilor nerambursabile.
Pavel a menționat că sectorul mai poate beneficia de sprijin financiar de la UE prin programul POSDRU, derulat de Ministerul Muncii, și prin cel derulat de direcția de IMM-uri privind ajutorul de minimis, prin care pot primi maximum 200.000 de euro fără contribuția firmei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















