Egiptul a invitat ieri o misiune FMI la Cairo pentru reluarea negocierilor cu privire la un acord stand-by în valoare de 4,8 miliarde de dolari, în condițiile în care rezervele valutare ale țării au coborât la un nivel îngrijorător, informează cotidianul Al-Ahram, reluat de Reuters. Site-ul Al-Ahram citează o declarație a ministrul egiptean al planificării, Ashraf al-Araby, care se așteaptă ca misiunea FMI să vină la Cairo în următoarele 10 zile. Autoritățile egiptene au ajuns la un acord preliminar cu FMI în luna noiembrie a anului trecut însă ratificarea a fost amânată din cauza tensiunilor politice care au obligat guvernul să amâne majorările de taxe necesare pentru a ține sub control deficitul bugetar. 'Astăzi, joi, o invitație oficială va fi trimisă către delegația tehnică a Fondului Monetar Internațional pentru a veni la Cairo și a negocia un împrumut de 4,8 miliarde de dolari cu Egiptul', a declarat Ashraf al-Araby. Administrația președintelui Mohamed Mursi se confruntă în prezent cu o criză economică. Agenția de evaluare Fitch Ratings a avertizat miercuri că prelungirea alegerilor parlamentare, programate să înceapă la finele lunii aprilie și să se încheie în luna iunie, ar putea amâna ajungerea la un acord cu FMI până în trimestrul al treilea.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















