Partidul Conservator din Marea Britanie si-a lansat ieri, un -calendar de actiuni-, care ar urma sa contracareze actuala politica a guvernului Blair. La finalul Congresului anual al formatiunii, ultimul inaintea alegerilor generale din 2005, liderul partidului, Michael Howard (foto), a negat afirmatiile presei britanice conform carora numai o minune ar putea aduce conservatorii la conducerea tarii, declarand ca -alegerile pot fi castigate-. Bazandu-se mai mult pe disensiunile din cadrul Partidului Laburist legate de prezenta lui Tony Blair in fruntea acestei formatiuni, Howard a afirmat ca -laburistii condusi de premier nu vor castiga alegerile-. Daca tonul conservatorilor s-a inasprit atunci cand au vorbit despre partidul aflat la putere, el a devenit chiar agresiv atunci cand Howard a vorbit despre Uniunea Europeana. Dupa spusele sale, sondajele sustin ca britanicii ar vota cu Partidul Conservator, in cazul in care acesta ar pleda pentru retragerea din UE. De altfel, la inceputul Congresului, vorbitorii au cerut respingerea Constitutiei Europene, printre alte subiecte abordate, cum ar fi noi reduceri de impozite si o linie mai dura impotriva imigrarii.
-Le Monde- remarca faptul ca Partidul Conservator, din care au facut parte nume sonore precum Winston Churchill sau Margaret Thatcher, cel care domina viata politica a secolului XX, nu mai este perceput de majoritatea britanicilor ca fiind detinatorul legitim al puterii. Cel mai recent sondaj de opinie, publicat de -Times-, ii acorda numai 28% din preferintele de vot, in timp ce laburistii lui Blair beneficiaza de 35%, iar liberal-democratii se apropie, cu putere, din urma. Imaginea partidului ramane negativa, chiar in randul simpatizantilor, sapte electori din 10 fiind de parere ca are o atitudine prea agresiva fata de actuala putere. Michael Howard (63 de ani), actualul lider, nu a reusit nici macar sa ajunga la cota popularitatii detinute de predecesorul sau, Iain Duncan Smith, nicidecum sa o depaseasca pe cea a actualului premier, Tony Blair.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















