?ê?£eful liberalilor are un plan cel puțin bizar de a conduce și mai ales de a-și păstra influența asupra PNL, în cazul în care va ajunge la Cotroceni. Asta în condițiile în care l-a acuzat tot timpul pe șeful statului Traian Băsescu că are un stil dictatorial și că de fapt conduce PDL de la Cotroceni. Recent, Crin l-a cocoțat pe Iohannis direct în poziția de aghiotant al său printr-un joc ce face ca primarul Sibiului să ajungă în numai câteva zile de liberal în poziția de prim-vicepreședinte al PNL. Odată pus în aplicare acest plan într-un PNL care s-a coalizat majoritar în jurul său doar de dragul puterii, calea spre abuzuri a rămas deschisă pentru Crin. Pentru a-șă întări garda pretoriană pe care o formează în jurul său, Crin a mai făcut ieri un transfer, cel al „mercenarului politic” Mihai Stănișoară. Culmea, un fost „soldat” în curtea președintelui Traian Băsescu și apoi membru al guvernului PDL în calitate de ministrul al Apărării. Un gest dezonorant de dezertare, fie și politică, a unui om care a condus un sistem militar. Prin această mișcare, Antonescu dorește să-și întărească poziția în PNL cu oameni care nu sunt neapărat foarte legați de partid și care trebuie să îi rămână datori și mai ales fideli în viitorul apropiat, deoarece în 2014 candidatura lui Crin la Cotroceni este încă încercă
Revoluția bunului simț și traseismul politic, transformate în „deschidere”
Despre noua mutare, Antonescu a declarat, ieri, că doar din punct de vedere formal se poate vorbi despre "traseism politic" în cazul lui Mihai Stănișoară sau al altor persoane care se alătură PNL, precizând că opțiunea ultimului congres a fost pentru deschiderea partidului. "Venirea domnului Stănișoară este un act politic pe care domnia sa l-a justificat aici, și în acest moment nu contravine niciunei legi și niciunui articol din Constituție", a replicat liderul PNL. Ulterior, jurnaliștii i-au amintit lui Antonescu că USL a militat în campania electorală împotriva traseismului politic. "Atunci când e vorba de oameni cu parcursul politic și cu opțiunile constante – pentru că dincolo de cuvinte și de polemici pe care dumneavoastră le selectați, există și anumite poziții politice care sunt constante la domnul Stănișoară, ca și la mulți alții. Nu pot fi subsumați după părerea mea decât formal conceptului de traseism politic", a susținut președintele PNL. Crin a mai declarat că Stănișoară nu va veni pe orice funcție, ci pe una de conducere. Astfel, Mihai Stănișoară să ocupe funcția de vicepreședinte PNL cu atribuții în domeniul politicilor privind securitatea națională. Liderul PNL a amintit că în moțiunea adoptată la recentul congres al liberalilor se vorbește explicit despre apelul către personalități și grupuri cu orientare de dreapta. La rândul său, Mihai Stănișoară a mai spus că pentru el "PDL reprezintă trecutul, iar PNL prezentul și viitorul". Până ieri, Stănișoară era prim-vicepreședinte PDL, lider al grupului deputaților democrat-liberali și președintele organizației județene Mehedinți a PDL.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















