
Bulgaria a renunțat la ideea de majorare a taxei pe valoarea adăugată, după discuții aprinse care au durat mai bine de o lună. În cadrul ședinței de miercuri, guvernul premierului Boiko Borisov a adoptat o decizie referitoare la diminuarea bugetului administrației publice cu 20%, ceea ce va permite ca taxa pe valoarea adăugată să nu fie majorată, ci să rămână la nivelul actual de 20%. Liderul sindicatului „Podkrepa“, K. Trencev, a declarat că lucrul cel mai important este că taxele nu vor crește, precizând că diminuarea cu 20% a cheltuielilor administrative nu înseamnă automat disponibilizarea a 20% dintre angajați. Se așteaptă ca prin reducerea cu 20% a bugetului pentru administrația publică să fie economisite aproximativ 450 milioane de euro până la sfârșitul anului. În același timp, majorarea TVA cu 2 puncte trebuia să aducă la buget 270 milioane de euro, și aceasta în condițiile în care evaziunea fiscală n-ar fi crescut simultan cu majorarea taxei. O altă măsură anticriză adoptată miercuri de guvern prevede că primele trei zile din concediile medicale ale angajaților vor fi plătite de angajatori în proporție de 70% din salariu, și nu de Institutul Național de Asigurare. Măsura este menită să diminueze deficitul în bugetul Institutului, care în prezent plătește toate zilele de concediu medical, mai puțin prima zi, plătită de angajatori. Ivo Prokopiev, președintele Camerei Angajatorilor și Industriașilor din Bulgaria, a spus că angajatorii sprijină măsurile adoptate de guvern, investitorii străini primind o dovadă clară că Bulgaria este capabilă să garanteze o stabilitate financiară și, spre deosebire de Grecia, România și alte țări vecine, își poate permite să fie locul cel mai atractiv pentru investiții străine. Experții în economie au calculat că o eventuală majorare a TVA ar duce la creșterea ratei inflației cu 2-5%. Ei au avetizat că, dacă creșterea taxelor are ca scop limitarea deficitului bugetar sub 3% din PIB, pentru ca Bulgaria să aplice la zona euro, măsura nu ar avea niciun sens pentru că ar duce la creșterea inflației, iar rata mică a inflației este de asemenea unul dintre criteriile de aderare la zona euro. Aproape toți analiștii economici independenți au fost de părere că ar fi mai bine să se reducă cheltuielile pentru administrația publică, în loc să se majoreze TVA. Reprezentanții din turism s-au opus cel mai vehement acestei majorări, precizând că măsura îi va obliga să plătească mai mult la curent, apă, alimente și altele, ceea ce ar duce și la majorarea prețurilor pachetelor turistice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















