Juriştii propun o formă indedită de stabilizarea a investiţiiloir străine în Romania: renunţarea la impozitarea dividendelor şi perceperea unei cote de 16% pentru orice caştig al unei societăţi comerciale. Ei apreciază că astfel s-ar rezolva mult mai eficient o problemă pentru care politicienii dădeau drept soluţie neimpozitarea profitului reinvestit.
Recent s-a desfăşurat, la Bucureşti, Conferinţa Internaţională Dreptul Afacerilor. La final, participanţii au lansat spre dezbatere un set de principii şi repere în domeniul dreptului afacerilor, a dreptului societăţilor comerciale şi a procedurilor de insolvenţă.
Participanţii au încercat să demonstreze faptul că aplicarea unei cote de impozitare unice de 16 la sută pentru toate caştigurile societăţilor, care să înlocuiască actualul sistem care prevede taxarea cu 16 la sută a profitului la care se adaugă o cotă de 16 la sută aplicată dividendelor, ar putea stimula atragerea de investitori străini în Romania.
În prezent, societăţile din Romania plătesc un impozit pe profit de 16 la sută, la care se adaugă un impozit pe dividende, plătit prin reţinerea la sursă.
Juriştii au dat ca exemplu ţări precum Malta sau Cipru (considerate paradisuri fiscale) unde, datorită impozitelor mici practicate, de trei – patru la sută, foarte mulţi investitori îşi înregistrează societăţile.
Avocaţii au precizat că actualul Cod Fiscal are anumite lacune de reglementare care nu stimulează atragerea de investiţii, iar deficitul mare al balanţei comerciale este determinat de faptul că Romania nu produce, ci este un consumator net. Juriştii apreciază că miliardele de euro introduse anul trecut în Romania prin investiţii străine directe au fost direcţionate doar spre construcţii şi speculaţii imobiliare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















