Home În Lume Americanii si-au ales cel de-al 44-lea presedinte

Americanii si-au ales cel de-al 44-lea presedinte

DISTRIBUIŢI

Inainte de deschiderea urnelor de vot, nimeni nu putea sa anticipeze invingatorul. El urma sa fie aflat dupa inchiderea scrutinului, astazi, la ora 6.00 GMT (8.00 ora Romaniei). Miza cea mare urma sa fie rata participarii la vot, pentru ca, in urma cu patru ani, aceasta a influentat rezultatul alegerilor. Republicanul George W. Bush si democratul John Kerry i-au indemnat pe cetateni sa isi exercite cel mai democratic drept din lume, iar analistii apreciau ca aceasta rata va fi un record pentru ultimii 40 de ani. Fara indoiala, umbra care a stat deasupra alegerilor americane s-a numit Ussama bin Laden, care s-a dovedit a fi un observator atent al evenimentelor de la Washington. Promitand falimentarea SUA si acuzandu-l pe Bush de mintirea alegatorilor, inamicul numarul unu a incercat sa influenteze, intr-un fel sau altul, rezultatul alegerilor. Ramane de vazut daca a reusit.


Ieri, viata americana s-a intrerupt. La 2 noiembrie, totul s-a oprit, asa cum se intampla in Florida, cand se asteapta taifunul. Chiar si ziarele si televiziunile, care au repartizat cu scrupulozitate spatiile si minutele, s-au oprit in pragul votului. Un vot despre care nimeni nu stia nimic. 48 la 48, sondajele lui Bush, sondajele lui Kerry. Era ca un numar de Cabala. Inmultind sau impartind, ar fi trebuit sa se dezvaluie misterul acestei asteptari imobile, dar nimeni nu cunostea formula. Asteptarea din America nu este neutra. De la alegerea lui John Kenendy pana la cea a lui Bill Clinton, toata lumea, de la functionarul de pe aeroport la taximetrist, de la intalnirea intamplatoare la conversatia intre prieteni, spune cum a votat. Ti-o spune cu un amestec de mandrie, de obstinatie, de furie, cu intentia explicita de a te face sa afli: nimeni nu-mi va schimba votul, din nici un motiv. Si ii dedica celuilalt candidat vorbe ce nu au mai fost auzite niciodata in placidul, uneori somnolentul ajun al atator scrutinuri prezidentiale americane. Dar exista intotdeauna marea valoare comuna: America.

Primul castigator: Bush

La ora la care cititi aceste randuri, probabil ca stiti cine are cele mai multe sanse sa castige alegerile celui mai puternic stat din lume. Primele rezultate au fost publicate deja, votul popular spunandu-si cuvantul final. Acum urmeaza scrutinul Colegiului Elector, care va stabili, de fapt, numele presedintelui american pentru urmatorii patru ani.

Birourile de vot s-au deschis ieri la ora locala 06.00 (11.00 GMT) in mai multe state de pe coasta de est a SUA, in cadrul scrutinului national pentru alegerea presedintelui, a 34 de membri ai Senatului, a 435 de membri ai Camerei Reprezentantilor si a 11 guvernatori de stat. Primele state care au votat sunt Connecticut, Indiana, Kentucky, Maine, New Hampshire, New Jersey, New York, Vermont si Virginia. Birourile de vot se inchid la ora locala 19.00 (00/00 GMT), ultimul stat care voteaza fiind Alaska (astazi, ora 06.00 GMT). Primul birou de vot deschis de pe teritoriul SUA a fost cel din oraselul Dixville Notch din New Hampshire, unde scrutinul are loc prin traditie inainte de cel la nivel national si unde a si fost anuntat castigatorul, in persoana actualului presedinte George W. Bush, care a intrunit voturile a 19 dintre cei 26 de electori, fata de sapte – atribuite rivalului sau democrat, senatorul John Kerry.

Urmeaza lupta avocatilor?

Paralel cu eforturile prezidentiabililor, zeci de mii de voluntari din ambele tabere au trecut la actiune pentru a mai pescui voturi, in timp ce avocatii lor erau pe picior de razboi in statele cu situatie critica in caz de contestatii.

Intr-un interviu acordat luni canalului de televiziune ABC, Kerry a declarat ca se asteapta ca participarea la alegeri sa fie un record, intrucat este sigur ca -americanii nu doresc sa vada repetarea situatiei din 2000-. George W. Bush a castigat atunci alegerile dupa oprirea renumararii voturilor in Florida, decizia apartinand Curtii Supreme a SUA. Pentru seful Casei Albe este vital ca unul dintre candidati sa iasa clar invingator in aceste alegeri, urmarite cu atentie de lumea intreaga. -Vom vedea ce se va petrece marti seara, dar cred intr-adevar ca este important sa nu urmeze o multime de urmariri in justitie care sa stopeze vointa de progres a poporului-, comenta Bush pe canalul NBC, inainte de vot.

Ce au facut ei?

Bush a votat in orasul sau de -adoptie-, Crawford (Texas), unde este si proprietarul unui ranch, dupa care, seara, s-a deplasat la Washington pentru a astepta acolo rezultatele scrutinului prezidential, nu inainte de o scurta vizita in statul-cheie Ohio. Presedintele, care s-a nascut in Connecticut, dar a crescut in Texas, unde se afla domeniul sau de 850 de hectare – Prairie Chapel, s-a dus la vot in cazarma pompierilor din Crawford, inconjurat, fireste, de o numeroasa escorta de ziaristi si de familie. Spre deosebire de scrutinul din 2000, cand a ramas la resedinta sa de guvernator de Texas, de aceasta data George W. Bush si-a petrecut seara electorala la Washington, unde a asteptat anuntarea rezultatelor scrutinului inconjurat de familie – tatal sau, fostul presedinte de stat George Bush, mama sa Barbara, sotia sa Laura si fiicele lor gemene Jenna si Barbara, toti participanti activi la campanie.

Contracandidatul sau democrat a asteptat rezultatele alegerilor la Boston (Massachusetts), stat pe care il reprezinta in Senat. El nu a renuntat, fireste, la obiceiul de a manca supa de crab la Union Oyster House, cum face o data la patru ani, la alegerile prezidentiale. Sotia lui Kerry, Teresa Heinz Kerry, si baietii lor Chris si Andre, au sosit si ei la Boston, dar nu inainte de a vota in orasul de domiciliu, Pittsburgh (Pennsylvania).

Europa sa nu astepte nimic

In ajunul alegerilor, pretul petrolului a scazut pana la 50 de dolari barilul, iar dolarul a crescut fata de principalele valute, castigand 1,25 de puncte fata de euro. Dar cum va influenta Europa schimbarea sau continuarea politicii americane? Greu de spus. Opinia lui Jacques Attali, fost presedinte al BERD si fost consilier al lui Francois Mitterrand, este ca alegerile americane nu au nici o consecinta asupra Europei. Oricare ar fi presedintele ales, el va duce aceeasi politica externa in Irak, Iran, Coreea de Nord si fata de Europa. O politica conforma cu interesele exclusive ale Statelor Unite, ceea ce constituie rolul sau. -Iar daca vrem sa avem o influenta asupra viitoarei politici americane, nu trebuie sa incercam sa ne convingem partenerii sa isi schimbe conceptia despre lume. Trebuie sa ne schimbam noi, pentru a fi in interesul lor sa ne ia in serios si sa isi alinieze – macar in parte – obiectivele la ale noastre-, afirma Attali, in cadrul unui editorial publicat ieri, in -L*Express-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.