Băncile care activează pe sectorul creditelor pentru persoane juridice nu sunt deloc generoase cu firmele mici care doresc să realizeze investiţii imobiliare. Sau cel puţin nu la prima vedere. Dacă aruncăm un ochi asupra ofertelor existente pe piaţă, nu ne putem face decât o idee vagă asupra situaţiei. Majoritatea instituţiilor bancare oferă credite de până la maximum 300.000 de euro (echivalentul în lei sau dolari), pe care clientul trebuie să îi returneze într-un timp scurt, fără o prea mare perioadă de graţie, iar pentru sumele obţinute se cer garanţii peste garanţii şi multe acte doveditoare menite să susţină birocraţia autohtonă.
Visul unui patron de a-şi face sediu de firmă pe credit este destul de departe de realitate. Şi aceasta deoarece majoritatea băncilor se cam opresc la plafoane ce nu ar permite decat construirea unei viluţe cochete. Creditele destinate companiilor, persoanelor fizice autorizate, asociaţiilor familiale, profesiunilor liberale etc. pot avea ca destinaţie capitalul de lucru, investiţii imobiliare sau acoperirea altor nevoi financiare şi pot fi acordate cu diverse tipuri de garanţii. Majoritatea băncilor solicită un plan de investiţii sau studii de fezabilitate pentru acordarea creditelor de investiţii de anvergură mai mare, în timp ce alte bănci au propriul sistem de evaluare a afacerii. Cele mai multe bănci cer un aport propriu din partea clientului ca şi condiţie a finanţării. În acest segment, băncile sunt din nou pregătite de a întampina nevoile clienţilor.
Oferte multe dar omogene
Banca Transilvania acordă un produs de creditare destinat achiziţionarii de proprietăţi imobiliare cum ar fi: locuinţe de serviciu, sedii de birouri, inclusiv cabinete medicale, notariale, spaţii comerciale şi terenuri intravilane. Suma maximă este de 200.000 de euro, şi poate fi achitată într-o perioadă de 180 de luni. Avantajul oferit de bancă este faptul că pentru acest tip de credit nu se percepe avans. Dobanda creditului este variabilă şi pleacă de la 10,5%. Alte condiţii impuse de bancă vizează evoluţia pozitivă a cifrei de afaceri conform ultimului bilanţ contabil, împrumutatul să nu fie înregistrat în Centrala Incidentelor de Plăţi cu mai mult de 3 incidente majore în ultimele 6 fără interdicţie de a emite cecuri bancare şi stabilitatea financiară a companiei.
Credit Europe Bank propune InvestFinans, un credit de investiţii destinat în principal finanţării achiziţiilor de echipamente şi mijloace fixe, dar şi modernizarii/extinderii de imobile. Suma maximă oferită este tot de 200.000 de euro şi poate fi rambursată în 84 de luni, cu o perioadă de graţie de pană la 9 luni. Garanţiile pentru acest credit se stabilesc în funcţie de profilul şi activitatea firmei. La fel ca şi în cazul BT, beneficiarii eligibili pentru un credit InvestFinans sunt companiile stabile din punct de vedere financiar, obţin profit din exploatare şi nu sunt înregistrate cu credite restante sau cu incidente în Centrala Incidentelor de Plăţi.
BRD aduce creditul destinat persoanelor fizice autorizate. Acest tip de credit are ca obiect finanţarea achiziţiei şi modernizarii imobilelor şi poate acoperi integral valoarea investiţiei. Valoarea maximă a creditului este de 300.000 de euro sau echivalentul acestei sume în lei, iar dobanzile sunt variabile si pornesc de la 6%.
Alpha Bank oferă creditul de investiţii pentru achiziţionarea de echipamente, clădiri, proiecte imobiliare sau refinanţarea altor proiecte de investiţii sau chiar preluarea altor credite de invesţii. Perioadă maximă de creditare este de 120 de luni pentru o sumă de 300.000 de euro, oferindu-se o perioadă de graţie de 12 luni. Avantajele oferite de bancă sunt multiple variante de rambursare a creditului inclusiv planuri de rambursare sezoniere.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














