
Numărul de angajați ai Poștei Române și salariile din companie vor scădea în perioada următoare, ca urmare a diminuării volumului de prestații poștale, la nivel național și internațional, potrivit operatorului de profil, deținut de Ministerul Comunicațiilor.
"Scăderea volumului de prestații poștale la nivel național și internațional determină reducerea necesarului de forță de muncă. Cea mai recentă normare efectuată în cadrul Poștei Române, cu acordul scris al sindicatelor, a inclus verificarea și actualizarea datelor de trafic și a volumului de prestații poștale și a indicat o serie de diferențe semnificative față de volumul de muncă estimat acum patru ani", se arată într-un comunicat al Poștei .
Conducerea Poștei Române, de comun acord cu salariații, caută soluții "pentru a păstra echilibrul între drepturile salariale și volumul real de activitate", potrivit sursei citate.
"Conducerea Poștei Române a încheiat cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, în septembrie 2012, un acord care prevedea, printre altele, aplicarea rezultatelor normării efectuate în anul 2011", se menționează în comunicat. Poșta Română este cel mai mare operator de profil și dispune de o rețea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poștale.
Acționarii operatorului sunt Ministerul Comunicațiilor, cu o participație de 75%, și Fondul Proprietatea, care deține 25% din capital.
În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, compania având 32.124 angajați, conform datelor transmise Ministerului Finanțelor Publice.
Autoritățile vor să privatizeze în acest an operatorul național poștal, pentru care așteaptă oferte până la finele lunii mai
Proteste în stradă
Lucrătorii poștali din București și din întreaga țară vor participa, după data de 12 mai, la ample acțiuni de protest, cerând protejarea locurilor de munca și adoptarea, de către Poșta Română, a unor decizii care sa contribuie in mod real la eficientizarea companiei, a declarat, luni, Matei Brătianu , președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR).?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"După Săptămâna Luminată, respectiv după data de 12 mai, vom organiza cu siguranță acțiuni de protest atât in București, cat si în întreaga țară. Oamenii sunt nemulțumiți în condițiile în care conducerea Companiei Poșta Română încearcă, în aceste zile, sa apeleze la o disponibilizarea mascată, pregătind reducerea programului de lucru si a salariilor pentru 6.000 de angajați. Din partea companiei nu am primit nicio comunicare oficială in acest sens, insa directorii de posta si dirigintii oficiilor postale din teritoriu ne-au informat ca Poșta Română a cerut date statistice care să arate volumul de operațiuni făcute de agenți, factori postali si oficiante", a afirmat Matei Bratianu.?óÔé¼?¿
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















