
Rusia a obținut acordul președintelui francez Nicolas Sarkozy pentru a construi o catedrală ortodoxă în apropiere de Turnul Eiffel, prima de acest gen în Franța, din perioada Romanovilor. Guvernul rus a plătit circa 71 milioane de euro pentru terenul pe care se va construi catedrala, ale cărei cupole aurite vor semăna cu cele ale Catedralei Sfântul Vasile din Piața Roșie, de la Moscova. Franța și-a dat acordul pentru construcție după un lobby intens al rușilor, Medvedev precizând cât de importantă e catedrala pentru el și pentru Putin. Când terenul a fost pus în vânzare, Moscova a transmis că vânzarea către o altă persoană ar fi un gest neprietenesc. Clădirea ar urma să fie ridicată în 2013, fiind așteptate diviziuni între creștinii ruși ortodocși din Franța.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















