Home Economic-Financiar Cum ramaneti fara bani pe card

Cum ramaneti fara bani pe card

DISTRIBUIŢI

Românii se arată a fi inventivi când vine vorba de o fraudă care le poate aduce o sumă de bani consistentă, fară prea multă muncă. Aşa au luat amploare fenomenele de carding şi phising. Practic aceşti indivizi intră în posesia informaţiilor confidenţiale şi extrag bani din conturile persoanelor fizice fără probleme. Pentru a preveni acest tip de -accident- este indicat să nu utilizaţi cardul pe care primiţi salariul pentru cumpărăturile pe internet. De asemenea, trebuie să ştiţi că banca nu vă va cere niciodată informaţiile confidenţiale pe net, aşa că nu divulgaţi nimănui codul PIN al cardului dumneavoastră.

Săptămanile trecute, clienţii mai multor bănci romaneşti au fost victimele unor tentative repetate de furt online de pe carduri. Băncile s-au sesizat şi din fericire situaţia a fost ţinută sub control. În continuare vă vom prezenta metodele prin care se pot extrage fraudulos bani din conturile dumneavoastră. Acest material nu are rolul de a descuraja folosirea cardurilor, ci de a vă avertiza asupra anumitor pericole.

Persoanele care se ocupă cu asemenea activităţi au pretenţia de a fi numiţi -hackeri-. Termenul este deseori aplicat programelor (software) sau programatorilor, designerilor şi administratorilor de reţele sau baze de date, în special în cazul celor extrem de talentaţi în a modifica programe. Mulţi ar crede că aceşti indivizi se bucură de inteligenţă şi capacitate analitică, în schimb situaţia este alta. Hackerul roman de rand are între 16 şi 25 de ani, este şomer sau încă licean, sau în cel mai bun caz angajat la un cybercafe. Acest individ îşi petrece majoritatea timpului în faţa PC-ului, în speranţa de a -sparge- cat mai multe servere. Mare inginerie în a sparge un server nu este atat timp cat individul are în faţă un document de maxim 2 pagini în care sunt prezente comenzile necesare şi cateva programe folosite în general pentru această activitate. Algoritmul e simplu, se alege un grup de calculatoare, o clasă de IP-uri, şi se porneşte aşa-zisul scanner pe respectiva clasă.

Activităţile carderilor şi phisherilor sunt ceva mai bine definite diferenţa între termeni este că cel din urma e mai de actualitate şi reprezintă o evoluţie a fostului carder. Carderii folosesc liste de cărţi de credit/debit (avand toate detaliile adevăraţilor proprietari) în diverse scopuri fraudulente cum ar fi procurarea de diverse bunuri prin intermediul internetului sau telefonic. Pentru a se obţine aceste date, carderii -sparg- servere operate de către proprietarii de magazine virtuale ce stochează datele în formă necriptată. Aceste date ajung în servere ca urmare ale cumpărăturilor efectuate de către clienţi. Se mai pot extrage informaţii de pe card cu ajutorul programelor ce monitorizează ativitatea pe un PC. O altă medtodă constă în cumpărarea de informaţii de la alte persoane implicate în acest gen de activitate sau, eventual, trocul contra altor informaţii.

Phising-ul, la modă

O altă manieră de a realiza furturi din conturile bancare este phising-ul. Acesta reprezintă o activitate ilegală în care se colectează informaţii importante în mod fraudulent cum ar fi combinaţii de useri/parole (pentru conturi de email, online banking) sau detaliile carţilor de credit/debit prin social-engineering. Social-engeneering reprezintă o metodă de a manipula masele în scopul divulgării informaţiilor confidenţiale. Phishingul se prezintă prin emailuri, websiteuri care imită, spre exemplu, serviciul clienţi, siteul băncii, în final, persoana sau entitatea unde se află contul. Aceste imitaţii arată 100% că la siteul original diferenţa stă în adresa site-ului care este uşor diferită fată de cea originală, şi poate trece neobservată. Utilizatorul introduce datele corecte, username/parola sau informaţiile cardului, informaţii ce sunt stocate sau trimise via email direct către phisher, care primeşte în cel mai uşor mod posibil informaţiile confidenţiale. Ulterior, se face un duplicat la card, iar phisherul avand toate datele, inclusiv PIN-ul (procurat prin pagina de imitaţie) utilizează bancomatul în mod normal, uşurand conturile oamenilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.