
Cu un tonomat mai puțin în ograda Antenelor după plecarea Ciutacului la RTV-ul lui Ghiță, Felix simte că trebuie să suplinească cumva acest gol. Tocmai de aceea s-a cerut la postul public de televiziune, acolo unde ne-a servit din nou aceeași lozinci cu care ne-am obișnuit cum că Băsescu este de departe cel mai diabolic personaj posibil și că toate relele decurg din existența acestuia. Până și faptul că el a colaborat cu fosta Securitate și că-și turna propria familie „ca să mănânce și el o pâine”, după cum singur recunoștea, este legat de maleficul său adversar. „Felix vine de la o răzbunare a lui Traian Băsescu. T. Băsescu a vrut neapărat și a reușit să mă creioneze ca un colaborator al Securității, și după procese îndelungate, tot justiția a hotărât că Voiculescu a făcut o notă catre directorul Întreprinderii de Comerț Exterior unde lucra căruia i-a zis că un cetățean austriac trage de el să fugă în Austria (…) E o răzbunare a lui Băsescu care i-a reușit". Despre apelativul „varan”, Felix a declarat că îl onorează deoarece acesta este un animal foarte puternic.
Dragoș Stănculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















