Nimic notabil pentru consumatori în urma celei mai recente şedinţe de analiză a politicii monetare desfăşurate la banca centrală. Chiar dacă BNR a decis reducerea ratei dobanzii de politică monetară de la 7,5 la sută pe an la 7,25 la sută, consiliul de administraţie a decis menţinerea la nivelul actual a rezervelor minime obligatorii.
Adică exact ghimpele de care se tot plang bancherii că i-ar împiedica să ieftinească creditul. Însă, la calculul bazei vor fi eliminate sumele în tranzit. De asemenea a fost stabilit un nivel zero pentru ratele aplicabile băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ.
Coborarea ştachetei ratei dobazii de referinţă a fost anticipată de majoritatea analiştilor. Ea a fost posibilă după analiza indicatorilor macroeconomici. Aceştia au atestat continuarea procesului de dezinflaţie, chiar mai pronunţat decat în prognoza anterioară. Rata anuală a inflaţiei a coborat la nivelul de 3,66 la sută în luna martie faţă de 4,87 la sută în luna decembrie. Trebuie remarcat că, fără deja celebra taxă pe viciu, inflaţia ar fi fost chiar foarte apropiată de cerinţele UE: 2,8%! Asta dacă nu luăm în considerare faptul că EUROSTAT calculează o inflaţie medie anuală, aflată în acest moment la un nivel mai ridicat decat cea raportată de INSSE, iar monitorizarea UE merge pe mana primilor.
Cu toate că dobanda de referinţă a suferit o nouă ajustare în sens de diminuare, investitorii speculativi răman atraşi de plaiurile mioritice. O demonstrează faptul că, în prima şedinţă de tranzacţionare pe piaţa valutară moneda naţională a continuat să se aprecieze pe fondul unor vanzări importante de devize provenite din afara ţării. Şi aceasta datorită faptului că între ratele de pe piaţa romanească şi LIBOR sau EURIBOR se menţin încă importante decalaje (circa două puncte procentuale).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















