
După ce a mimat timp de 70 de zile greva foamei, stabilind practic un record mondial ce doar călugări budiști îl pot bate, Cristina Anghel s-a dedulcit la banul public și a început să-i placă viața de huzur a politicienilor pe care înainte îi înfiera cu mânie proletară. Numai pe luna ianuarie, aceasta a decontat echivalentul a 1.000 de euro fără să aibă un birou senatorial. Culmea tupeului a venit ieri când senatoarea-grevistă a recurs la ce știe mai bine să facă. Adică să se victimizeze pentru a atrage empatia publicului său fidel de gură-cască. „S-a ajuns până acolo încât să se incite la violență și linsaj de ordin fizic. (…) Se comentează deja pe anumite site-uri despre felul cum ar trebui pedepsită și redusă la tăcere senatoarea Anghel… Îmi bat oameni în ușă și apoi se scuză că au greșit adresa…dispărând în câteva secunde din holul blocului… ?ê?£i toată lumea a tăcut și tace complice", se tânguie fosta grevistă într-un comunicat adresat mass-media. Pentru a-și justifica fapta oneroasă, Anghel dă ca exemplu și alți senatori care fac același lucru. De parcă infracțiunea altora o justifică pe cea personală. În acest caz nu ne rămâne decât să le mulțumim celora care au votat-o!
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















