
După ce a făcut un întreg circ mediatic pe tema votului său la moțiunea de cenzură depusă de social-democrați, organizând un referendum intern în colegiul lui, încălcând disciplina internă de partid, deputatul Daniel Oajdea a fost ieri propus de către membrii Biroului Permanent Național (n.r. – BPN) al PDL pentru excluderea din tabăra democrat-liberală, decizia finală urmând a fi luată de către Consiliul Național de Coordonare (n.r. – CNC) al partidului. „Noi am propus, CNC hotărăște“, a spus liderul grupului deputaților democrat-liberali de la Cameră, Mircea Toader. La rândul său, Oajdea a declarat agenției Mediafax că PDL s-a descalificat prin propunerea de a-l exclude din partid, motivând că el nu a făcut nimic care să afecteze imaginea formațiunii democrat-liberale. „Conducerea PDL s-a îndepărtat de ceea ce a promis în campania electorală, nu eu. Mă gândesc să înființăm vechiul PD, împreună cu alți colegi din PDL, nemulțumiți de ceea ce se întâmplă“, a afirmat fostul lider democrat-liberal. Potrivit acestuia, în ultimele zile a primit mai multe telefoane din țară de la membri PDL care l-ar fi încurajat și, implicit, i-ar fi spus că ar susține o astfel de construcție politică. De cealaltă parte a baricadei, vicepreședintele PDL Gheorghe Flutur a precizat ieri că nu crede că vor mai fi situații de parlamentari care să voteze moțiunea de cenzură, menționând că partidul va rămâne ferm pe poziții în ipoteza în care ar mai apărea astfel de cazuri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















