Presedintele american, George W. Bush, i-a telefonat liderului aripii politice a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), Gerry Adams (foto), pentru a-i propune medierea sa in negocierile cu partidele protestante, in vederea relansarii procesului de pace in Irlanda de Nord. In cadrul unei miscari fara precedent in timpul mandatului lui Bush, politica americana incearca sa patrunda in Irlanda de Nord, dupa ce fostul presedinte, democratul Bill Clinton, a fost unul dintre mediatorii importanti ai procesului de pace. Desi presa a scris foarte putin despre asta, in timpul recentei vizite pe care premierul Tony Blair a facut-o la Washington, cerandu-i lui Bush rolul de mediator in Orientul Mijlociu, Casa Alba ar fi cerut acelasi lucru pentru Irlanda de Nord. Reactia partilor implicate insa in procesul de pace nu a fost prea favorabila pentru SUA.
-Ii multumesc presedintelui Bush pentru interesul sau si i-am comunicat obiectivele noastre in negocierile curente-, a declarat Adams, intr-un comunicat la Belfast. -Pe de o parte, a continuat presedintele Sinn Fein, este vorba despre a conduce Partidul Democratic Unionist (DUP, principala formatiune protestanta) la un acord, iar pe de alta parte, de a se asigura ca pozitia guvernului britanic ramane fidela partajarii puterii-, potrivit acordurilor de pace din aprilie 1998.
De altfel, George W. Bush i-a telefonat vineri lui Ian Paisley, seful DUP, principalul partid protestant nord-irlandez, pentru a-i face aceeasi oferta.
Procesul de pace din Irlanda de Nord a luat un nou avant o data cu intalnirea de ieri dintre Gerry Adams, presedinte al Sinn Fein, Martin McGuinness, numarul doi in ierarhia partidului, si premierul britanic, Tony Blair. La reuniune a participat si seful politiei din Irlanda de Nord, Hugh Orde, fiind prima oara cand are loc o intalnire directa intre seful politiei din Ulster si lideri ai Sinn Fein. -Este o reuniune cruciala, in timpul careia le vom cere lui Tony Blair si sefului politiei nord-irlandeze sa se asigure ca demilitarizarea zonelor republicane are loc intr-adevar-, asa cum prevede declaratia comuna de la Londra si Dublin din 2003, a declarat Gerry Adams, intr-un interviu acordat postului public de televiziune irlandez RTE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















