Home Actualitate Băsescu admite că numirile la vârful justiției a fost un „târg” cu...

Băsescu admite că numirile la vârful justiției a fost un „târg” cu PSD

DISTRIBUIŢI

Președintele Traian Băsescu a admis ieri că numirile de la vârful justiției au fost cu „târg” cu cei de la PSD și că nu i s-a forțat mâna în sensul acesta. „Desemnarea domnului Nitu nu era un târg de nerefuzat, cum au spus mulți. Pur și simplu a fost o soluție, o soluție la care am ajuns așa cum am ajuns al desemnarea oricărui procuror cu funcție de procuror general, în DIICOT și în DNA, în ultimii opt ani și jumătate. Pentru acesta s-a trasat o sarcină deosebit de actuală, în ciuda faptul că România se confruntă cu un fenomen de corupție extrem de răspândit până la vârful statului, inclusiv în structura ministerială, respectiv Relu Fenechiu. „Pentru domnul procuror general Nițu am avut o solicitare specială, care este o restanță din vremea doamnei Kovesi: Clarificarea măcar a două aspecte din Revoluție: cine a luat decizia politică și a cerut ministrului Apărării și să fie scoasă armata împotriva poporului și mai ales armata cu muniție de război”, a declarat Băsescu. El a mai anunțat că a semnat decretele de numire în funcții pentru toți cei șase procurori nominalizați la funcțiile de conducere din Parchete.  "În ceea ce privește cele șase propuneri făcute de ministrul Justiției, am emis decret pentru nominalizarea tuturor celor șase", a declarat șeful statului, în conferința de presă susținută la Palatul Cotroceni. El a menționat că în aceste zile a avut discuții cu toți cei șase procurori propuși și avizați pozitiv de CSM.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.