
Vicepreședintele PDL Ioan Oltean speră ca în cursa internă pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidențiale să intre cel puțin patru-cinci persoane, "inclusiv femei și personalități marcante ale vieții publice românești, din afara partidului".
"Pregătim în perioada aceasta cadrul de desfășurare a dezbaterilor la nivel național în vederea desemnării candidatului PDL la funcția de președinte. Vom stabili exact criteriile, vom lansa perioada de depunere a candidaturilor de către cei interesați și pe urmă vom lansa dezbaterea în partid în așa fel încât într-un termen relativ scurt, eu sper până la sfârșitul anului, să avem desemnat, în interiorul partidului, candidatul la funcția de președinte al României", a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Bistrița, Ioan Oltean.
Întrebat dacă Emil Boc și Liviu Negoiță sunt favoriți, Oltean a spus: "Sunt membri marcanți ai partidului, care ar putea să participe la o asemenea dezbatere. Rămâne să vedem dacă domniile lor vor fi interesate și dacă partidul va aprecia pozitiv acest lucru".
Întrebat pe cine consideră favorit, Oltean a răspuns că, deocamdată, nu știe cine sunt candidații.
"Noi sperăm ca în această dezbatere să avem cel puțin patru-cinci candidați. Nu ne limităm la cele două candidaturi pe care domnul Stolojan le-a menționat ca fiind posibile. Noi sperăm, din datele pe care le avem și din informațiile deținute, să avem cel puțin patru-cinci candidați care să intre în această cursă. Nu sunt excluse nici persoane din afara partidului. Nu mergem doar pe ideea membrilor de partid în exclusivitate, ci și pe posibilitatea să existe personalități marcante ale vieții publice românești din afara partidului", a afirmat el.
Liderul PDL nu a exclus nici ca în cursa internă pentru candidatura la Președinția României să intre și o femeie.
"La noi în partid, promovarea femeilor este o realitate incontestabilă și posibilitatea femeilor de a se afirma nu a fost niciodată îngrădită. Nu este exclusă nici o asemenea variantă", a declarat el.
Întrebat dacă românii ar vota o femeie în funcția de președinte al României, Oltean a răspuns: "Eu cred că da. Vedeți că, în ultima vreme, avem suficient de multe femei în funcții alese: primari, președinți de CJ sau parlamentari. Eu cred că poporul român crede tot mai mult că femeia poate să descurce tot mai bine în funcții politice care altădată doar bărbaților li se cuveneau. Nu este exclusă o asemenea opțiune din partea poporului".
Europarlamentarul Theodor Stolojan declara că nu vrea să participe la alegerile interne din PDL pentru desemnarea candidatului la Președinție, el apreciind că Liviu Negoiță și Emil Boc ar trebui să participe la cursa internă.
Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, la Galați, răspunzând unei întrebări, că nu își dorește să candideze pentru funcția de președinte al României, susținând că este "mai potrivit" pentru funcții executive.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















