Firmele care au de încasat bani din fonduri europene în baza contractelor de finanțare semnate cu autoritățile ar putea beneficia de o amânare din partea Fiscului la plata impozitelor și taxelor, de maxim doi ani, în limita sumelor pe care le au de primit.
Contribuabilii care au de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanțare încheiate cu acestea pot solicita amânarea la plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) sau transmise Fiscului pentru recuperare, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.
Documentul are în vedere deblocarea activității contribuabililor care au de recuperat bani din fonduri europene, întrucât aceștia au pe de o parte de achitat impozite, taxe și contribuții, iar pe de altă parte trebuie să încaseze bani pentru care au depus cereri de rambursare, aflându-se astfel în impas financiar.
Amânarea la plată a obligațiilor fiscale se va face în limita sumei pe care firmele o au de încasat din fonduri europene și în ordinea vechimii datoriilor la ANAF.
Această facilitate nu va fi acordată companiilor aflate în procedură de insolvență sau de executare silită, prin poprirea sumelor de încasat de la autoritățile competente, și nici celor care au în derulare o eșalonare la plată a datoriilor.
Pentru amânarea la plată, firmele trebuie să depună la ANAF o cerere de acordare a acestei facilități, însoțită de documentul în original emis de autoritatea competentă din care să reiasă totalul sumei exigibile care trebuie rambursată firmei în cauză, actul fiind valabil 20 de zile de la emitere.
Autoritatea competentă trebuie să elibereze acest document în cinci zile de la solicitare. Firma poate anexa la cererea de eliberare o notificare prin care renunță la dreptul de a percepe sau încasa dobânzi, penalități sau accesorii aferente creanțelor de încasat de la autoritatea competentă în cauză.
Firmele care renunță la aceste dobânzi nu vor mai fi obligate să plătească dobânzi, penalități de întârziere și alte sume aferente obligațiilor fiscale principale amânate la plată, nici dobânzi pentru perioada de amânare a plăților. În caz contrar, acestea datorează dobânzi pentru fiecare zi a perioadei de amânare la plată, începând cu data emiterii deciziei și până la data stingerii datoriilor.
Contribuabilul poate depune una sau mai multe cereri de amânare la plată, de câte ori are nevoie, cu condiția să se încadreze în limita sumei pe care o are de primit înapoi din fonduri europene.
Fiscul va soluționa cererea de amânare la plată în termen de 15 zile de la data depunerii acesteia, prin decizie de amânare la plată a obligațiilor fiscale principale și accesorii sau decizie de respingere, după caz.
Dacă solicitarea este aprobată, ANAF va pune poprire pe sumele pe care autoritatea competentă le datorează contribuabilului, în limita obligațiilor fiscale amânate la plată.
Când datoriile se plătesc în totalitate, Fiscul trimite contribuabilului decizia de finalizare a amânării la plată.
După doi ani, amânarea datoriilor la plată încetează, dacă nu sunt achitate în cadrul acestei perioade, caz în care contribuabilul datorează dobânzi, penalități de întârziere sau accesorii pe întreaga perioadă de amânare la plată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















