Home Politic Deputatul PSD Aurel Nechita își pierde mandatul pentru incompatibilitate

Deputatul PSD Aurel Nechita își pierde mandatul pentru incompatibilitate

DISTRIBUIŢI

Plenul Camerei Deputaților va lua mâine act de vacantarea mandatului deputatului PSD Aurel Nechita ca urmare a deciziei ICCJ privind incompatibilitatea sa, a anunțat ieri liderul grupului PSD, Marian Neacșu. El a făcut aceste precizări după ședința Biroului Permanent al Camerei. "În acest caz nu poate să fie o sancțiune disciplinară, pentru că avem o decizie foarte clară. Nu ne mai jucăm ca în mandatul trecut. Avem o hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței, o punem în executare", a adăugat Neacșu. Instanța supremă a stabilit, în 11 februarie, că deputatul Aurel Nechita este incompatibil întrucât deține atât funcția de parlamentar, cât și pe cea de decan al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, ANI comunicând sentința Camerei Deputaților. Potrivit ANI, în perioada 12 mai 2005 – 19 decembrie 2008, Aurel Nechita a exercitat, simultan, atât funcția de deputat, cât și pe cea de decan al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, încălcând, astfel, prevederile articolului 84, alineatul 2 din Legea 161/2003.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.