
Deși ziua de ieri se anunța furtunoasă în privința contestatarilor din interiorul PDL, singura „pedeapsă” aplicată „reformiștilor”, care de luni bune atacă conducerea acestui partid, a fost o suspendare de șase luni. Așa cum a anunțat ziarul „Curentul” încă de ieri de la prânz, europarlamentarul Cristian Preda a fost singurul din „corul contestatarilor” care a primit o astfel de sancțiune. Președintele PDL, Vasile Blaga, a confirmat, ieri, suspendarea din partid a europarlamentarului Cristian Preda, pentru o perioadă de șase luni. Blaga a precizat că decizia BPN a fost luată cu patru abțineri, "din care trei doreau excluderea" lui Preda din PDL. În replică, Preda a scris pe blog, singurul loc de unde își atacă colegii din PDL, că decizia de ieri este "nedreaptă" în cazul său și precizează că ia în considerare posibilitatea de a o contesta. "Reproșurile care mi-au fost adresate au fost foarte diverse: de la ideea că, atunci când am fost prim-vicepreședinte, nu am fost solidar cu PDL, până la reproșul că mi-am declarat public tristețea pentru retrogradarea Rapidului, s-a spus aproape tot ceea ce poate concepe o minte omenească. Blogul acesta a fost aspru criticat. Nu-l voi schimba", a scris acesta. În paralel cu suspendarea lui Preda, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi și-a anunțat demisia din PDL, printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui partidului, Vasile Blaga, în care reproșează, printre altele, că reformiștii din PDL n-au fost niciodată sprjiiniți și acceptați de conducerea formațiunii. În replică la scrisoarea de demisie a lui Baconschi, Blaga a afirmat că „uneori divorțul poate fi mult mai elegant decât căsnicia".
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















