Home În Lume Patru soldaţi ucrainieni au fost ucişi pe aeroportul Donetk

Patru soldaţi ucrainieni au fost ucişi pe aeroportul Donetk

DISTRIBUIŢI

Aeroportul din Doneţk a fost ţinta unor tiruri trase din lansatoare de rachetă în noaptea de luni spre marţi, a anuntat statul major al operaţiunii speciale derulate de armata ucraineană în sud-estul ţării.

Potrivit unui responsabil militar ucrainean, în perioada „armistiţiului” patru militari ucraineni au fost ucişi şi încă 29 răniţi.

Aeroportul din Doneţk, aflat sub controlul forţelor ucrainene, a „fost în patru rânduri obiectul unor tiruri cu mortieră şi lansatoare de rachete multiple Grad”, a indicat serviciul de presă al armatei într-un comunicat, în care semnalează şi alte atacuri împotriva poziţiilor ucrainene din regiunea Doneţk.

Kievul şi separatiştii au încheiat vineri un acord de încetare a focului destinat să pună capăt conflictului, după aproape cinci luni de ostilităţi soldate cu peste 2.700 de morţi şi o jumătate de milion de refugiaţi şi persoane strămutate.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.