
Criza ucraineană nu este decât un pretext pentru extinderea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) spre Est, a declarat, la Viena, Andrei Kelin, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
„Acest proiect exista de o lungă perioadă de timp, iar criza din Ucraina nu a fost decât un pretext pentru realizarea acestuia. Spiritul şi tonul declaraţiilor cu privire la situaţia din jurul Ucrainei, împreună cu planurile anunţate de exerciţii comune Ucraina-NATO pe teritoriul acestei ţări vor creşte în mod inevitabil tensiunile”, a estimat diplomatul rus.
Toate acestea riscă să submineze procesul de pace în Ucraina, în opinia sa, şi precipită sciziunea în cadrul societăţii ucrainene, a afirmat Kelin, într-o reuniune specială a Consiliului permanent al OSCE.
Ministerul rus de Externe a publicat textul declaraţiei făcute de reprezentantul rus pe lângă OSCE pe site-ul său oficial de internet.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















