
Senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu nu-l mai atacă direct pe Ponta, ci prin interpuși. Prieteni buni încă de pe vremea copilăriei de la Brașov, senatorul PNL Ioan Ghișe a preluat ștafeta cu înjurături de la consăteanul și colegul său de partid, SRS. Într-un interviu pentru ziare.com, Ghișe a declarat că premierul Ponta ar trebui să-și dea demisia pentru că a trădat electoratul USL. „Premierul trebuie să își dea demisia. Domnule, le-a spus premierul cetățenilor cărora le ceream votul că dacă îl aleg peste trei zile se duce să semneze acordul de coabitare cu Băsescu? N-a spus. Dacă spunea, îl mai alegeau? Poate nici măcar deputat. Când faci o construcție pe câțiva ani, tu coabitezi cu aliații sau cu adversarul? Adversarul anunțat înainte de alegeri e partenerul de după alegeri. Iar aliații de dinainte de alegeri nu mai sunt partenerii de coabitare de după alegeri. Coabitează reprezentanții serviciilor secrete”, a declarat Ghișe. În replică, premierul Victor Ponta a spus ierică senatorul liberal Ioan Ghișe nu a avut mandat din partea conducerii PNL atunci când i-a cerut demisia, deoarece acesta este "un personaj independent", astfel că s-ar certa degeaba cu liderul PNL Crin Antonescu.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















