Pană în 2027, China va deveni prima economie a lumii. Al doilea pol al puterii va fi India. La PIB-ul însumat, China, India, Rusia şi Brazilia vor întrece ţările G7. Experţii băncii de investiţii Goldman Sachs au schiţat noua hartă economică a lumii. Potrivit prognozelor experţilor acestei prestigioase instituţii din SUA, produsul intern brut al Chinei va depăşi, pană în 2027, indicatorul similar al Americii. O analiză anterioară estima că marea putere asiatică va urma să preia locul de lider economic mondial undeva către anul 2035. Dar puternicul progres întregistrat de economia chineză i-a determinat pe specialiştii băncii la o revizuire a estimărilor de pană acum. Conform aceloraşi calcule ale Goldman Sachs, PIB-ul cumulat al ţărilor aşa-numitului grup BRIC – Brazilia, Rusia, India şi China – va egala acest indicator al statelor membre G7. În grupul celor şapte cele mai industrializate ţări ale lumii, intră SUA, Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Japonia şi Canada. -Ne mai desparte doar un deceniu de momentul în care se va produce redistribuirea globală a forţelor economice, fapt care va antrena serioase schimbări geopolitice-, afirmă experţii. În opinia specialiştilor firmei ruseşti de consultanţă Renessance Kapital, -noile prognoze nu modifică în mod esenţial evaluările de acum cinci ani, corectand doar previziunile în timp-. -Chiar şi acum, China este unul din liderii mondiali la cerere, în special pe piaţa petrolului, metalelor, cărbunilor-, spun ei. Totuşi, atrag atenţia analiştii moscoviţi, -experienţa trecutului demonstrează că există numeroşi factori care pot, în egală măsură, accelera sau încetini ritmurile de creştere-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















