Home În Lume Confruntarea mondiala din Germania

Confruntarea mondiala din Germania

DISTRIBUIŢI

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, singura femeie dintre liderii celor opt state industrializate ale lumii (G8), iar soţul ei, singurul bărbat dintre soţiile acestora, şi-a întampinat ieri oaspeţii în staţiunea Heiligendamm. Mass-media şi politicienii occidentali consideră actualul summit -cel mai rece- din istoria relalaţiilor G7 cu Rusia. Pe culoarele reuniunii la varf, Vladimir Putin va fi asaltat cu întrebări incomode despre Transnistria, despre cursa înarmărilor în care Moscova pare să se lase antrenată, despre moartea fostului spion FSB Aleksandr Litvinenko. Cei mai curioşi vor fi, ca de obiecei, George Bush şi Tony Blair. În ajunul summitului, a cărui desfăşurare s-a aflat ieri sub semnul întrebării din cauza antiglobaliştilor care au reuşit să rupă cordoanele de securitate, într-o tentativă de a pătrunde în perimetrul afectat întrevederii, preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a cerut eliminarea Rusiei din G8. -De ce un stat care-şi ameninţă vecinii, care ameninţă Europa cu rachetele ei nucleare, trebuie să facă parte dintr-o uniune de state democratice?-, a întrebat, retoric, liderul de la Tallin, la o conferinţă de presă. O luare de poziţie care nu va face decat să accentueze atmosfera de încordare care va domina, fără îndoială, lucrările importantei consfătuiri. Şi, după părearea unanimă a comentatorilor politici, disputa deschisă dintre Bush şi Putin va umbri toate celelalte subiecte înscrise pe agenda summitului, pe care Angela Merkel dorea să-l dedice problemei încălzirii globale. -Fantoma războiului rece la Hiligendamm-, scria -The Times- într-un articol care estima, printre altele, că mica localitate de la Marea Baltică are toate şansele să devină -platformă de lansare pentru reizbucnirea unui veritabil război rece între Rusia şi Occident-. În opinia semnatarilor materialului, primul pas înapoi – adevărat, doar retoric, deocamdată – a fost deja făcut de Rusia, care -a păşit într-o confruntare deschisă cu o mare parte a Europei şi cu America: de la refuzul de extrădare a singurului suspect de asasinarea ex-agentului Litvinenko, Andrei Lugovoi, pană la obstacolele ridicate în calea acordării statutului de independenţă pentru provincia sarbă Kosovo-. Preşedintele Putin, continua publicaţia menţionată, -a dat clar de înţeles că percepe Washingtonul ca urmaş al dictatului în lume, ca succesor al celui de-al treilea Reich, avand în vedere, desigur, planurile de amplasare a elementelor scutului american de apărare antirachetă în Europa-.

Transnistria, obiect de troc

Pe acest fundal, cotidianul moscovit -Nezavisimaia gazeta- scria despre un inevitabil -schimb între Rusia şi Occident privind Transnistria-. Autorul articolului amintea, de la bun început, că subiectul va fi dezbătut, dacă nu în regim oficial, cu siguranţă în cadrul numeroaselor întrevederi -particulare- pe care Putin le va avea la Heiligendamm. Şi asta pentru că -soluţia crizei de pe Nistru va fi găsită de Moscova nu la Chişinău sau Tiraspol, ci în discuţiile ei cu Washington şi Bruxelles-. Sunt însă cateva momente greu de trecut. -Înainte de toate este vorba de evenimentele din Ucraina. Rusia şi Occidentul s-au luat la o trantă serioasă pentru influenţa asupra acestei ţări. Fosta Moldovă sovietică, inclusiv Transnistria reprezintă o parghie de presiune asupra Ucrainei. Iar rezolvarea problemei transnistrene va depinde de soarta bătăliei pentru Kiev-, crede comentatorul rus.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.