Unul dintre cele mai importante lanţuri de agenţii imobiliare în sistem de franciză la nivel mondial, de sorginte americană, a anunţat că va intra în această vară pe piaţa romanească, odată cu deschiderea unui birou de reprezentanţă la Bucureşti.
Compania a semnat un contract de acordare a francizei master pe piaţa locală şi va opera sub marca Century 21 Romania. Compania are ca obiectiv pe piaţa romanească crearea unei reţele de agenţii afiliate. Odată cu extinderea reţelei de agenţii afiliate, compania doreşte să contribuie la dezvoltarea pieţei şi la realizarea unui cadru legal flexibil şi eficient pentru domeniul imobiliar din Romania. Reţeaua Century 21 este alcătuită din peste 8.000 de agenţii imobiliare, deţinute şi administrate independent, în peste 40 de state.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















