Daca ar fi stiut ca ofiterii politiei britanice erau pe urmele ei, Wallis Simpson s-ar fi gandit probabil de doua ori inainte de a se incurca cu un barbat casatorit din York, in timp ce era curtata de Printul de Wales, cel care avea sa devina regele Edward al VIII-lea al Marii Britanii. Informatii scandaloase la adresa femeii pentru care Edward al VIII-lea avea sa renunte la tron in 1936 au fost date la iveala o data cu publicarea arhivelor secrete ale politiei britanice in ce priveste abdicarea din anii *30.
Casatorita pentru a doua oara la acea vreme, americanca nascuta la Baltimore nu mai era tanara si nu fusese niciodata o frumusete. Dar era suficient de seducatoare pentru ca viitorul rege, cel mai dorit burlac al acelei perioade, sa faca pentru ea o obsesie, pe care Wallis – simt practic, de altfel – nu avea cum sa o inteleaga.
Potrivit dosarului scos ieri la lumina, amantul amantei viitorului rege, pe numele lui Guy Marcus Trendle, era un adevarat Casanova, -un aventurier fermecator, foarte aratos, educat si un excelent dansator-, care primea bani si cadouri foarte scumpe de la Wallis. In raport se mentioneaza ca Wallis Simpson avea foarte mare grija sa tina ascunsa aceasta a doua relatie a sa, temandu-se, din motive financiare, sa nu piarda afectiunea Printului de Wales. De aceea, era foarte atenta sa aranjeze din timp -intalniri secrete atunci cand intretinea relatii intime-, se mai mentioneaza in documentele date publicitatii. Cu atat mai mult cu cat propriul ei sot, un om de afaceri foarte instarit, o supraveghea destul de atent. Ei aveau sa divorteze, iar Wallis urma sa devina ducesa de Windsor.
Barfele nu aveau insa sa inceteze. Atat Wallis, cat si fostul rege au fost subiectul unei anchete FBI, in 1941, pentru presupuse simpatii naziste. FBI-ul fusese informat ca, in timpul invaziei naziste in Franta, in anul anterior, ducesa ar fi oferit informatii ministrului nazist de externe, Joachim von Ribbentrop. Ofiterii sustineau ca ducesa fusese iubita lui Ribbentrop pe vremea cand acesta era ambasador in Marea Britanie, in 1936.
La 13 ani dupa ce Edward renuntase la tron, Wallis s-a implicat intr-o afacere amoroasa cu Jimmy Donahue, un playboy de 34 de ani, cu orientare homosexuala si o viata scandaloasa. Ducesa avea 54 de ani. Edward a acceptat aceasta relatie, ce a durat patru ani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















