
Administrația Fondului pentru Mediu /AFM/ a declanșat o anchetă internă ce are ca scop verificarea modului de organizare și distribuire a tichetelor valorice aferente Programului 'Rabla 2013', potrivit unui comunicat al instituției.
?óÔé¼?¿'Ca urmare a sesizărilor primite din partea unor colectori validați în 'Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național', președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus declanșarea unei anchete interne pentru verificarea modului de organizare și distribuire a tichetelor. În funcție de rezultatele anchetei interne, vor fi dispuse sancțiunile și măsurile necesare, în conformitate cu atribuțiile și prevederile legale în vigoare', se arată în informarea AFM. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Instituția menționează faptul că, după finalizarea distribuirii tichetelor și centralizarea datelor, a publicat, pe site-ul propriu, modul de distribuire pe fiecare colector pentru a înlătura orice suspiciune cu privire la lipsa de transparență în această etapă. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿La sfârșitul săptămânii trecute, AFM anunța finalizarea distribuirii tuturor tichetelor valorice alocate persoanelor fizice, în perioada 19-21 iunie, pe baza cererilor depuse de către colectori și de deconturile făcute de aceștia. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Fondul pentru Mediu a anunțat că, în sesiunea din 2013 a Programului 'Rabla', va emite 20.000 de tichete, dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice și 3.000 de tichete pentru instituțiile publice. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În plus, sesiunea de depunere și validare a dosarelor pentru persoanele juridice, inclusiv instituțiile publice din 'Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național' este, în prezent, deschisă, iar termenul-limită de depunere a actelor necesare este 31 august 2013. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Pentru acest an se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziționarea unui autovehicul nou, față de trei tichete câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, față de 3.800 lei, cât valora în 2012. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Termenul în care proprietarul unui autovehicul trebuie să obțină certificatele de distrugere, de radiere și tichetul va fi de maximum 10 zile. În termen de cel mult 45 de zile, cei care doresc să-și achiziționeze un autovehicul și dețin un tichet valoric îl pot depune la producătorul/dealerul auto acceptat în program, fără a depăși termenul de 20 noiembrie 2013. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Datele oficiale relevă că, prin Programul 'Rabla', derulat anual din 2005 și până în prezent, au fost casate 459.775 autoturisme uzate și au fost achiziționate 225.869 autoturisme noi.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















