Francizele sunt reţete de afaceri de succes, în cea mai mare parte a cazurilor. Valoarea afacerilor derulate de francizorii români este în creştere şi, odată cu intrarea unor noi jucători de talie internaţională pe piaţa locală, în 2008 vom asista la o evoluţie spectaculoasă. Fie că vorbim de agenţii de turism sau de şcoli de limbi străine, serviciile rămân în topul celor mai profitabile afaceri, alături de sectorul alimentar şi de comerţul cu haine şi accesorii, iar deschiderea unei unităţi în sistem de franciză în unul din aceste domenii poate costa peste două milioane de euro.
Piaţa francizelor e în fierbere, dacă luăm în calcul previziunilr jucătorilr din domeniu care estimează că în 2008 vor activa în România peste 390 de branduri, iar cele 80 de mărci locale vor continua expansiunea. Cifra de afaceri a francizorilor va depăşi 1,5 miliarde euro, în 2008.
Afacerile cel mai uşor de dezvoltat în sistem de franciză par a fi cele din sectorul alimentar şi cel al serviciilor, dacă ţinem cont de nivelul investiţiei iniţiale necesare, potrivit datelor publicate de -Francize de top-. Din acelaşi punct de vedere, unităţile care comercializează îmbracăminte şi accesorii sunt cela mai scumpe, investiţia necesară putând ajunge şi la peste două milioane euro. Aceasta este suma pe care un francizat trebuie să o deţină dacă vrea să deschidă o unitate în sistem Debenhams, cel mai cunoscut lanţ de magazine din Marea Britanie, cu un portofoliu care cuprinde 55 de mărci proprii. Unul dintre cei mai importanţi producători de îmbrăcăminte italieni, Ermenegildo Zenga, îşi -împrumută- numele pentru o investiţie iniţială totală de un milion euro, în timp ce pentru deschiderea unei unităţi Esprit este necesară o sumă de circa jumătate de milion de euro.
Cea mai scumpă franciză din sectorul alimentar, KFC presupune o investiţie iniţială de la 300.000 la un milion de euro. Extinderea sub umbrela McDonald*s costă, pentru început, circa jumătate de milion de euro, în timp ce intrarea în sistemul Pizza Hut necesită până la 1 milion euro.
Dezvoltarea unei afaceri în sistem de franciză în sectororul serviciilor pare una la îndemână, pentru deschiderea unui centru de înfrumuseţare Silhouette fiind necesari aproximativ 150.000 euro, iar pentru a unei agenţii de turism J*Info Tours tarifele sunt peste 100.000 euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















