Dumitru Solomon sau Notiunea de fericire

Ca putini altii, Dumitru Solomon lasa un spatiu vid in literatura romana, semn ca acel spatiu ii apartine prin originalitatea de neinlocuit a scrisului sau. In loc de orice omagiu, vom incerca sa definim prin ce trasaturi anume opera lui Dumitru Solomon a imbogatit literatura si teatrul romanesc de asemenea maniera incat plecarea sa dintre noi este a unui invingator, imprejurare de natura sa ne consoleze. Cred ca talentul si cultura pe care le-a pus la lucru in tot ce a scris l-au ajutat sa descopere (poate chiar fara sa stie) -notiunea de fericire-, cum se numeste una dintre piesele sale si, fara a fi superstitios, cred ca Dumitru Solomon este acum fericit si senin prin opera pe care a lasat-o. Aceasta va constitui pentru multa vreme o sursa de reflexie pentru viitorii sai cititori si spectatori. Debutand cu o culegere de scenete dramatice (1967), in majoritate parabole subtiri pe teme intelectuale, Dumitru Solomon se dovedea, ca orice clarvazator, propriul sau profet, chiar in piesa ce dadea titlul volumului: Disparitia. Dintre cei doi calatori, eroii piesei, care parcurg, umar la umar, un drum lung si aspru, unul il invata pe celalalt cum sa reziste, dar tocmai invatatorul va fi acela care, treptat, se va imputina, se va micsora pana la disparitie. Istoria omului care se micsoreaza si dispare este, evident, parabola vietii ca drum si a rezistentei ca valoare umana. In ceea ce il priveste, Dumitru Solomon a parcurs acest drum pana la capat, fara sa se micsoreze si, mai ales, fara sa dispara. In tot ce a scris mai important (Socrate, Platon, Diogene cainele, Notiunea de fericire, Elogiul nebuniei) s-a dovedit unul dintre adeptii -eudemonismului-, orientare filozofica ce se ocupa, intr-o vreme, de -teoria fericirii-. Asumandu-si toate inconvenientele ce decurg din ideea de a scrie piese de teatru despre filozofi, Dumitru Solomon isi asuma si o tema obligatorie si de perpetua actualitate: ne poate face filozofia (literatura, artele, prin extensie) fericiti? -Viata se intoarce impotriva filozofiei- – exclama Platon din piesa cu acelasi titlu. Analiza imprejurarilor in care viata se intoarce impotriva filozofiei cerand -fericirea- este preocuparea majora a dramaturgului. Moartea lui Eurites (Socrate), a lui Dion (Platon), a Chitaristului (Diogene cainele) sau a lui Van Hutten (Elogiul nebuniei) este dovada ca filozofia cedeaza in fata mortii, dezvaluind enigme pe care aceasta nu le poate explica. Poate fi -inocenta- o filozofie care nu gaseste resursele de intelepciune pentru a salva omul? Indoiala lui Socrate (dubito ergo sum), mai potrivita ca metoda de investigatie decat ca filozofie comportamentista, este neputincioasa in fata mortii, societatea nu are simetria si imobilitatea ideilor platoniene, iar libertatea individuala nu incape intr-o metafora, fie aceasta celebrul butoi al lui Diogene. Cu atat mai mult cu cat, pentru filozofii vechi, viata era filozofie traita. Aplicabilitatea era criteriul suprem de verificare a adevarului filozofic propovaduit. De aceea, pentru a fi crezut, Socrate trebuia sa traiasca in armonie cu ideile sale, iar Diogene sa se retraga in butoiul sau pentru a demonstra posibilitatea practica a libertatii absolute. -Noi, filozofii – spune Platon – suferim pentru ca nu avem ceea ce am gandit-. Nici pentru filozoful contemporan (Tudor Damian din Notiunea de fericire) nu a gasit solutia problemei. Dar, cel putin, scriind un -tratat despre fericire-, Tudor Damian risipeste suspiciunea ca filozofia n-ar fi altceva decat o intelepciune nefolositoare ce razbatea din dramele anterioare. Drame si nu prea, pentru ca Dumitru Solomon a pastrat totdeauna un suras incurajator in toate paginile pe care le-a scris, ceea ce defineste umorul sau cultivat si chiar cultural, cum putini autori romani au nascocit si, pe de alta parte, explica de ce autorul prefera sa spuna despre piesele sale ca nu sunt nici comedii, nici drame, ci -dramedii-. Descendent direct al lui Camil Petrescu (este si autorul unei cercetari teoretice intitulata Problema intelectualului la Camil Petrescu), Dumitru Solomon a realizat fuziunea dintre -drama de idei- camilpetresciana si -comedia culta- pe care a inventat-o. Regretam -disparitia- lui Dumitru Solomon, dar credem in viata viitoare a operei sale. Daca deplangem cu adevarat ceva (in termenii pamantesti care pe Dolfi nu-l mai intereseaza) este ca nu a mai apucat sa vada in paginile revistei Drama ultima sa piesa extrasa din controversatul Jurnal al lui Mihail Sebastian.

Mircea Ghitulescu