Scrisoarea suplimentara de intentie la acordul cu Fondul Monetar International (FMI) va fi definitivata la inceputul saptamanii viitoare, negocierile asupra documentului urmand sa inceapa, luni, intre autoritatile romane si delegatia FMI, a declarat, ministrul finantelor, Mihai Tanasescu.
Negociatorul-sef al FMI cu Romania, Neven Mates, a venit la Bucuresti la inceputul acestei saptamani, pentru a efectua cea de-a treia analiza a acordului stand-by.
Acordul, semnat in anul 2001 si prevazut initial sa se desfasoare pana in luna martie a acestui an, a fost prelungit pana in luna august 2003. Extinderea programului a fost solicitata de autoritatile romane pentru a finaliza procesul de privatizare a Bancii Comerciale Romane, angajament inclus in conditiile de imprumut.
Potrivit ministrului finantelor publice, discutiile de pana acum cu echipa FMI au vizat implicatiile macroeconomice ale majorarii salariului minim pe economie de la inceputul acestui an, restructurarea sectorului energetic si politica salariala in sectorul de stat. -Nu sunt elemente care sa indice derapaje economice sau incetinirea dezinflatiei. Sunt increzator ca vom reusi sa finalizam scrisoarea suplimentara de intentie care sa fie prezentata Consiliului Directorilor FMI in luna aprilie-, a spus Tanasescu.
El a mentionat ca memorandumul va contine si noi masuri de securitate sociala, pentru ca familiile cu venituri mici sa poata plati facturile energetice din aceasta iarna. Modalitatile de ajutorare vor fi definitivate in zilele urmatoare.
Misiunea FMI va pleca la 20 februarie, iar raportul elaborat pe parcursul vizitei va fi discutat in Consiliul Directorilor in luna aprilie. FMI ar putea aproba eliberarea celei de-a patra transe a imprumutului stand-by, in valoare de aproximativ 55 milioane de Drepturi Speciale de Tragere (DST) – circa 75 milioane de dolari.
A patra evaluare va avea loc in iulie, iar ultimele doua transe ale imprumutului stand-by ar putea fi eliberate, simultan, in luna august.
Ministrul finantelor publice a mai declarat ca inclusiv decizia de trecere la euro ca moneda de referinta pentru cursul de schimb al leului va fi discutata cu reprezentantii Fondului Monetar International (FMI).
Decizia de trecere la euro ca moneda de referinta pentru cursul de schimb al leului este pozitiva pentru Romania, dar trebuie analizata -cu mare grija-, pentru a fi stabilite implicatiile asupra ratei inflatiei si indicatorilor macroeconomici, a declarat Tanasescu.
-Luni (17 februarie – n.r.) voi avea o discutie cu guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, pentru coordonarea politicilor fiscale si monetare in urma trecerii la euro-, a spus Tanasescu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















